Germania: Curtea Constituţională anunţă în septembrie decizia cu privire la salvarea zonei euro

Economica.net
16 07. 2012
proces_1_87108700_05314400

Aceasta a început, pe 10 iulie, examinarea a şase plângeri – formulate de deputaţi ai stângii radicale Die Linke, de un ales conservator şi de o asociaţie cetăţenească – vizând blocarea ratificării MES şi a pactului bugetar.

„Cel de-al doilea senat al Curţii Constituţionale va anunţa decizia sa la data de 12 septembrie, ora locală 10.00”, se precizează în comunicat.

Sesizarea Curţii provoacă unele nelinişti cu privire la intrarea în funcţiune a MES. Fondul este destinat ajutorării ţărilor din zona euro aflate în dificultate financiară şi are o capacitate de împrumut de 500 de miliarde de euro.

Şeful Eurogrupului – miniştrii de finanţe din zona euro -, Jean-Claude Juncker, dornic ca MES să devină operaţional cât mai curând, a declarat deja că perspectiva anunţării deciziei Curţii germane de-abia în septembrie „nu ne ajută cu adevărat”.