Primele ţări din UE după exporturile de tehnologie eoliană: Germania, Danemarca şi Spania
Sectorul spaniol al tehnologiilor eoliene şi-a mărit de zece ori exporturile între 1998 şi 2012, devansând ţări precum Japonia, Franţa sau Marea Britanie. În 2012, Spania a exportat în acest sector componente şi echipamente în valoare de 1,5 miliarde de euro.
Asociaţia spaniolă menţionată susţine că reuşita se datorează dezvoltării acestui sector în Spania, care a permis ca, ‘de-a lungul celor douăzeci de ani de activitate, să se formeze o industrie puternică, ce a adus valoare la toate nivelurile din lanţul de producţie’, de la micile companii care creează componentele şi până la marii fabricanţi.
În plus, au fost depuse eforturi semnificative în inovaţie, cercetare şi dezvoltare, astfel că ‘industria eoliană spaniolă este una dintre cele de referinţă la nivel mondial, în privinţa brevetelor industriale’. Potrivit ONU, Spania este a cincea ţară din lume în acest top şi deţine 9,1% dintre brevetele eoliene europene. La nivelul tuturor sectoarelor economice, brevetele deţinute de Spania se ridică la 2,4%.