Germania: E scandalos faptul că agenţiile ONU care se ocupă de refugiaţi sunt subfinanţate

Ministrul de externe german, Frank-Walter Steinmeier, consideră ''scandalos'' faptul că agenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) care se ocupă de refugiaţi sunt ''subfinanţate'' , relatează vineri AFP.
Economica.net - vin, 02 oct. 2015, 08:13
Germania: E scandalos faptul că agenţiile ONU care se ocupă de refugiaţi sunt subfinanţate

Agenţiile umanitare – Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Programul Alimentar Mondial (PAM), Agenţia ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA) – ”îi ajută pe oamenii în nevoie, pe teren şi fără intermediari. Este scandalos că ele sunt atât de subfinanţate, ajungând până în punctul de a fi nevoite să reducă raţiile alimentare şi ajutorul medical” acordat refugiaţilor, a declarat Steinmeier joi, într-un discurs în Adunarea Generală a ONU.

Germania va acorda 100 milioane de dolari acestor agenţii în cadrul unui ajutor de 1,8 miliarde de dolari promis de către G-7 (SUA, Japonia, Canada, Germania, Marea Britanie, Franţa şi Italia). Acest ajutor va permite o diminuare a poverii pentru ţările vecine cu Siria (Liban, Iordania, Turcia), pe teritoriul cărora se află majoritatea refugiaţilor sirieni.

Germania a primit 600.000 de refugiaţi de la începutul acestui an şi câte 10.000 sosesc în fiecare zi, a reamintit ministrul. ”Aceste cifre arată că nici noi nu putem să ne asumăm aceasta singuri pe termen lung. Este nevoie de o soluţie europeană, o soluţie care să se bazeze printre altele pe o cooperare strânsă cu vecinii noştri în jurul Mării Mediterane, în special cu Turcia”, a spus Steinmeier.

Şeful diplomaţiei germane a făcut apel la europeni, şi la toate ţările membre ale ONU, ”să se comporte ca buni vecini”. ”În faţa unei catastrofe umanitare atât de teribile precum cea din Siria suntem toţi vecini”, a conchis ministrul german.

Te-ar mai putea interesa și
ELCEN are de primit 1,4 miliarde de lei de la Termoenergetica și are proiecte semnate de 400 milioane de euro, care trebuie cofinanțate
ELCEN are de primit 1,4 miliarde de lei de la Termoenergetica și are proiecte semnate de 400 milioane de euro, care trebuie ...
ELCEN are de încasat de la Termoenergetica 1,4 miliarde de lei, iar această problemă arde, pentru că avem proiecte semnate de aproape 400 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pe care......
Măsuri dure pentru companiile de stat: audit extern obligatoriu, profit virat la bugetul de stat, fără prime, bonus-uri și salarii în plus
Măsuri dure pentru companiile de stat: audit extern obligatoriu, profit virat la bugetul de stat, fără prime, bonus-uri ...
Programul de guvernare al noului Executiv prezintă și un set de măsuri ferme pentru creșterea performanței companiilor ...
Criză energie – Avertismentul şefului Electrica: Lipsa personalului calificat în România va deveni o vulnerabilitate, dacă nu găsim soluţii rapide
Criză energie – Avertismentul şefului Electrica: Lipsa personalului calificat în România va deveni o vulnerabilitate, ...
Lipsa personalului calificat în domeniul energiei este o problemă care necesită soluţii rapide, în caz contrar urmând ...
Tesla a lansat primul serviciu de robo taxiuri. O flotă mică deja circulă pe străzile din Austin (Texas)
Tesla a lansat primul serviciu de robo taxiuri. O flotă mică deja circulă pe străzile din Austin (Texas)
Cu multă întârziere, Tesla Motors a lansat primul său serviciu de „robotaxis”, taxi-uri care se conduc singure și ...