Germania – Economia s-a contractat uşor în T2, pe fondul scăderii investiţiilor de capital
Produsul Intern Brut al Germaniei s-a contractat cu 0,1% în al doilea trimestru al acestui an, comparativ cu primul trimestru, a anunţat marţi Oficiul federal de statistică (Destatis), astfel confirmând estimările preliminare. Unul dintre principalele motive pentru încetinirea economiei este lipsa investiţiilor. Potrivit Destatis, investiţiile de capital au scăzut cu 2,2% în trimestrul al doilea, în timp ce consumul privat a scăzut cu 0,2%, scrie Agerpres.
„După o uşoară creştere în trimestrul anterior, economia germană a încetinit din nou în primăvară”, a declarat preşedintele Destatis, Ruth Brand.
În primul trimestru al acestui an, Produsul Intern Brut al Germaniei a crescut cu 0,2% de la un trimestru la altul. Chiar dacă cea mai mare economie europeană a început anul cu bine, a avut dificultăţi în a susţine avansul. Cei mai recenţi indicatori arată o înrăutăţire a sentimentului de încredere în rândul companiilor, în special în sectorul manufacturier, care este crucial pentru economia germană.
Un indicator calculat de institutul Ifo a scăzut pentru a treia lună la rând, în august, iar preşedintele Ifo, Clemens Fuest, a avertizat că Germania „se îndreaptă spre o criză”. De asemenea, sondajul S&P Global publicat săptămâna trecută a arătat că se prefigurează o contracţie semnificativă, pe fondul diminuării producţiei industriale.
Totuşi, Banca centrală a Germaniei (Bundesbank) mizează în continuare pe o expansiune a economiei în trimestrul al treilea, pe măsură ce creşterea veniturilor se va traduce prin majorarea cheltuielilor, în special în sectorul serviciilor.