Germania elaborează un plan de acţiuni în eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro – presă. Berlinul neagă informaţiile

Guvernul Germaniei elaborează un plan de acţiuni în eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro, care ar putea avea loc în cazul în care alegerile parlamentare din această ţară, planificate pentru sfârşitul lui ianuarie, vor fi câştigate de opoziţie, informează, miercuri, publicaţia germană Bild, citată de agenţia de presă TASS.
Economica.net - mie, 07 ian. 2015, 10:22
Germania elaborează un plan de acţiuni în eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro - presă. Berlinul neagă informaţiile

UPDATE 14:35 Guvernul german susţine că nu plănuieşte o ieşire a Greciei din zona euro
     
Guvernul german nu plănuieşte o ieşire a Greciei din zona euro, a declarat miercuri Steffen Seibert, purtător de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, după ce ziarul Bild a relatat că Berlinul elaborează planuri de urgenţă pentru un astfel de scenariu, transmite Reuters. ”Nu am cunoştinţă despre astfel de planuri şi cu siguranţă conducerea politică a Cancelariei nu analizează asemenea scenarii”, a spus Seibert, referitor la informaţiile publicate de Bild.

 

În mod concret, dacă se va ajunge într-adevăr la ieşirea Greciei din zona euro, în această ţară ar putea avea loc un colaps al sistemului bancar, deoarece cetăţenii vor începe să-şi retragă în masă economiile de la bănci, consideră guvernul german. În aceste condiţii, va fi necesar ca Atenei să i se aloce, pe linia UE, miliarde de euro pentru evitarea unei astfel de evoluţii a evenimentelor, atenţionează Bild.

După cum anunţa anterior Der Spiegel, citând surse din guvernul federal german, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, nu exclud ieşirea Greciei, puternic afectată de criză, din zona euro. Potrivit Der Spiegel, autorităţile germane consideră acest deznodământ ca fiind inevitabil, în cazul în care, după alegeri, Atena va renunţa la cursul economic trasat şi la reducerea cheltuielilor, scrie Agerpres.

Reprezentantul oficial al guvernului german, Steffen Seibert, nu a comentat, în timpul discursului său de luni, informaţiile publicate în Der Spiegel, deoarece, în opinia sa, acestea descriu ‘un scenariu bazat pe speculaţii’. ‘De la începutul crizei, guvernul federal (german) a desfăşurat o politică îndreptată spre stabilizarea şi întărirea zonei euro, cu toate ţările participante, inclusiv Grecia. Această poziţie nu a suferit niciun fel de schimbări’, a subliniat Seibert.

În data de 25 ianuarie, în Grecia vor avea loc alegeri parlamentare, care ar putea fi câştigate de principalul partid de opoziţie, Syriza. Liderul acestuia, Alexis Tsipras, a declarat într-un recent interviu că, în cazul victoriei formaţiunii sale politice, va încerca să menţină Grecia în zona euro. Totodată, Tsipras a declarat că va contesta politica de austeritate drastică şi va încerca să obţină de la creditori anularea unei bune părţi din datoria de stat a Greciei.

Te-ar mai putea interesa și
Dacia Bigster, selectată în competiția Car of the Year 2026
Dacia Bigster, selectată în competiția Car of the Year 2026
Juriul competiției europene Car of the Year a selectat cele 35 de modele care se vor lupta pentru titlu. De la modele Audi și BMW până la BYD Dolphin Surf, Dacia Bigster sau Volkswagen T-Roc,......
WDP construiește un depozit-gigant pentru METRO lângă București, o investiție de 40 de milioane de euro
WDP construiește un depozit-gigant pentru METRO lângă București, o investiție de 40 de milioane de euro
Dezvoltatorul de spații logistice și industriale WDP a anunțat începerea construcției unui nou depozit lângă București. ...
Agra Asigurări raportează un nivel record de avizări de daune în prima jumătate a anului 2025, pe fondul fenomenelor meteorologice extreme
Agra Asigurări raportează un nivel record de avizări de daune în prima jumătate a anului 2025, pe fondul fenomenelor ...
Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, anunță avizări de daune record în primele șase ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri în scădere pe toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost de ...