Germania este în recesiune după ce datele privind PIB-ul pe primul trimestru au fost revizuite în scădere

25 05. 2023
Germania

Declinul de 0,3% în perioada ianuarie-martie 2023 vine după o contracţie de 0,5% în ultimul trimestru al anului trecut. Definiţia tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de contracţie a Produsului Intern Brut. Pentru Germania aceasta este prima intrare în recesiune după pandemia de coronavirus, care a provocat o contracţie a PIB-ului în primul şi al doilea trimestru din 2020.

„După ce PIB-ul a intrat în teritoriul negativ la finele lui 2022, economia germană a înregistrat două trimestre negative la rând”, a declarat preşedintele Destatis, Ruth Brand.

O estimare preliminară, publicată la finele lunii aprilie, anunţa că PIB-ul a stagnat în primul trimestru, astfel că Germania ar fi evitat recesiunea.

Însă conform noilor date revizuite, consumul privat nu a reuşit să susţină economia în contextul inflaţiei ridicate. Destatis a anunţat joi că gospodăriile private au cheltuit mai puţin pe alimente, precum şi pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte în primul trimestru din 2023, comparativ cu trimestrul precedent. În schimb, investiţiile companiilor au crescut în primele trei luni ale anului, după o evoluţia slabă în doua jumătate a anului 2022. A existat de asemenea o contribuţie pozitivă la PIB din partea schimburilor comerciale.

În pofida încetinirii din timpul iernii, Guvernul german mizează pe o relansare progresivă a activităţii economice în cursul anului, astfel că pe ansamblul lui 2023 prima economie europeană ar urma să înregistreze o creştere de 0,4%.

Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.