Germania este ”paradisul” Mafiei – anchetă jurnalistică

Economica.net
19 05. 2014
german_flag_24673_72877800

Germania subestimează în mod fatal gradul în care economia sa – a patra ca mărime din lume – a fost infiltrată de organizaţiile Mafiei italiene, potrivit autorilor unei anchete, relatează luni, din Perugia, agenţia DPA.

”Germania nu şi-a dat seama că are o problemă”, a declarat David Schraven, ziarist la Funke Mediengruppe, într-un interviu pentru DPA, după o prezentare la Festivalul Internaţional de Jurnalism din Perugia, la începutul acestei luni.

El a criticat ceea ce a considerat a fi o legislaţie excesiv de laxă în ceea ce priveşte spălarea banilor şi confiscarea activelor, restricţiile privind interceptarea convorbirilor telefonice şi absenţa legilor în stil italian care incriminează simplul act al apartenenţei la o asociaţie de tip mafiot.

‘Legislaţia este incredibil de slabă, aşa încât (Germania) este un paradis pentru Mafie, ei putând face acolo ce vor’, a spus Schraven.

Împreună cu colegi din Italia şi Germania, Schraven a lucrat la proiectul de investigaţie jurnalistică ”Mafia în Germania”, care s-a concretizat în luna aprilie prin publicarea unor articole care au scos la lumină informaţii legate de aşa-numita Baumafia. Termenul se referă la bandele italiene care domină sectorul construcţiilor din Germania şi care reinvestesc bani murdari din Sicilia, sub supravegherea lui Matteo Messina Denaro, ”capo di tutti capi” al Cosa Nostra, omul cel mai căutat din Italia.

Ziarişti sub acoperire au vorbit, în Germania, cu un ucigaş al Mafiei, care a declarat că: ‘Astăzi, Mafia nu mai ucide, de când am urmat ‘mafiosa pax’ (”pacea mafiotă”) şi modelul de afaceri dictat de Matteo Messina Denaro’. Sub conducerea sa, mafia siciliană a renunţat la crimele care făceau atâta vâlvă în trecut şi s-a concentrat asupra infiltrării în sectoarele legale de activitate. Un fost şef al Mafiei, Toto Riina, acum în închisoare, s-a plâns recent că succesorul său este preocupat numai să facă bani.

Proiectul ”Mafia în Germania” a început după ce Schraven a pus mâna pe dosare confidenţiale ale Poliţiei care l-au ajutat să creeze o bază de date fără precedent, cuprinzând 1.200 de presupuşi mafioţi care-şi stabiliseră cartierul general în Germania. Intenţia sa este de a-l da publicităţii în următoarele trei luni. ‘O sa fie unic, prima baza de date publică despre crima organizată paneuropeană, care oferă jurnaliştilor de investigaţie de pe întregul continent şansa de a cerceta amănunţit acest subiect’, a spus Schraven. Deocamdată, proiectul este concentrat pe Germania, dar Schraven intenţionează ca, în viitor, să-l extindă pentru a colecta informaţii şi din alte ţări, şi are de gând să lucreze în acest scop cu colegi din întreaga Europă.

Opinia publică din Germania a devenit conştientă de prezenţa Mafiei în această ţară în anul 2007, când şase bărbaţi, membri ai ‘Ndrangheta – cartel al crimei organizate originar din regiunea italiană Calabria – au fost ucişi în Duisburg (vest), aminteşte DPA. Dar, potrivit declaraţiilor Annei Maria Neifer, reporter la postul de radio german WDR, care a luat parte la proiectul ”Mafia în Germania”, sensibilizarea opiniei publice este încă prea superficială. Acest lucru diminuează puterea procurorilor implicaţi în investigaţii delicate şi costisitoare, a subliniat ea.

‘Oamenii trebuie să-şi schimbe mentalitatea despre Mafia: ei ar putea crede că aceasta este doar în filme, ca în ‘Sopranos’, că este ceva care, ocazional, vine din Italia, dar că nu este cu adevărat o problema în Germania ‘, a declarat Anna Maria Neifer pentru DPA. ‘De fapt, se crede că una din cinci pizzerii din Germania reprezintă doar un business de acoperire pentru activităţile mafiote, de tipul spălării banilor, a locurilor de întâlnire pentru mafioţi sau a centrelor de contrabandă pentru arme, droguri şi prostituate”, a avertizat Neifer.

Schraver şi Neifer au făcut referire şi la un articol publicat luna trecută în revista Wirtschaftswoche, care arăta că Germaniei i-a fost dat un ultimatum din partea Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) de a-şi înăspri până în luna iunie legile privind spălarea banilor.

‘Când nu încercaţi să vedeţi de unde vin banii şi acceptaţi fără discernământ intrările de capital în ţara dumneavoastră, moralitatea unui întreg popor are de suferit”, a afirmat procurorul Roberto Scarpinato, din Palermo, citat în ancheta ”Mafia în Germania”.

Autorităţile italiene au emis, de ani de zile, avertismente cu privire la extinderea influenţei Mafiei dincolo de graniţele naţionale. Parlamentul European a exprimat preocupări similare într-un raport asupra crimei organizate aprobat în octombrie, aminteşte DPA.

Schraven a sugerat că atât criza economică din ţara de origine, cât şi sporirea eficienţei acţiunii Poliţiei, i-au făcut pe infractorii italieni să-şi diversifice aria de acţiune.

Anul trecut, şeful Biroului Poliţiei Federale asupra Criminalităţii (BKA), Joerg Ziercke, a spus la o conferinţă, în Sicilia, că jumătate dintre grupurile criminale care operează în Germania a aparţinut ‘Ndrangheta. El a menţionat că este ”indispensabil” pentru Germania să urmeze exemplul Italiei şi să introducă infracţiunea de apartenenţă la o organizaţie de tip mafiot în codul ei penal. ‘Mafia nu poate fi combătută numai în Italia. Ea este, de asemenea, o problemă pentru Germania’, a spus acesta.

Potrivit DPA, Scarpinato a fost şi mai categoric: ‘Germania trebuie să decidă dacă vrea sa îmbrăţişeze Mafia, sau dacă vrea să lupte împotriva ei’.