Germania – Exporturile au crescut în februarie, înaintea impunerii taxelor vamale

Exporturile Germaniei au crescut în februarie mai mult decât se estima, cererea din SUA a sporit în anticiparea taxelor vamale ale administraţiei Trump, dar producţia industrială a scăzut, arătând dificultăţile cu care se confruntă noul Guvern în redresarea celei mai mari economii europene, într-o perioadă marcată de incertitudini geopolitice, transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - lun, 07 apr. 2025, 16:33
Germania - Exporturile au crescut în februarie, înaintea impunerii taxelor vamale

Conform datelor publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis), exporturile au urcat cu 1,8% în februarie, comparativ cu luna precedentă, cel mai rapid ritm de creştere din ultimele patru luni. Importurile au urcat cu 0,7%, după un avans de 5% în ianuarie. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans de 1,5% al exporturilor, scrie Agerpres.

În total, balanţa comercială a Germaniei a înregistrat un surplus de 17,7 miliarde de euro în februarie, mai mult decât surplusul de 16,2 miliarde de euro înregistrat în ianuarie, dar sub nivelul de 18,4 miliarde de euro previzionat de analişti.

În ritm anual, exporturile au scăzut cu 1,8% în februarie, în timp ce importurile au urcat cu 3,7%.

Majoritatea exporturilor de bunuri „Made in Germany” s-au îndreptat către SUA, în anticiparea taxelor vamale ale administraţiei Trump. În februarie, livrările către Statele Unite au crescut cu 8,5%, comparativ cu luna precedentă, în timp ce importurile au scăzut cu 3,9%.

Exporturile către statele membre UE au urcat cu 0,5% în februarie, comparativ cu luna precedentă, iar exporturile către ţările terţe au crescut cu 3,2%.

Analiştii avertizează că taxele vamale vor afecta sever industria germană. Anul trecut, SUA au fost cel mai mare partener comercial al Germaniei, mărfuri în valoare de 253 miliarde de euro (270 miliarde de dolari) fiind schimbate între acestea.

„Chiar dacă nu ştim dacă costurile provocate de taxele vamale vor fi în întregime suportate de companii sau cum va reacţiona cererea din SUA la preţurile mai ridicate, este clar că o economie orientată spre export, aşa cum este Germania, va suferi din cauza războiului comercial”, a apreciat Carsten Brzeski, analist la ING.

Conform datelor publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis), producţia industrială a Germaniei a scăzut cu 1,3% în februarie, comparativ cu luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la un declin de 0,8%.

„Speranţele unei redresări a industriei se destramă. Cu noile taxe vamale anunţate, sunt puţine perspective ca industria să se redreseze, în special deoarece vor creşte presiunile concurenţiale din ţări care se confruntă de asemenea cu taxele vamale americane”, a apreciat Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că omologul său chinez Xi Jinping a fost de acord să permită exportul de minerale rare și magneții în Statele Unite, o mișcare care ar......
China a propus un „canal verde” pentru exporturile de metale rare către Uniunea Europeană
China a propus un „canal verde” pentru exporturile de metale rare către Uniunea Europeană
China a propus înfiinţarea unui „canal verde” pentru accelerarea procesului de eliberare a licenţelor necesare pentru ...
Șeful Geely, Li Shufu, susține că piața auto globală se află într-o criză de supraproducție
Șeful Geely, Li Shufu, susține că piața auto globală se află într-o criză de supraproducție
Președintele și fondatorul Geely, Li Shufu, a declarat sâmbătă că industria auto globală se confruntă cu o gravă ...
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Posibile restricții de trafic în urma organizării de acțiuni de protest în mai multe orașe
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Posibile restricții de trafic în urma organizării de acțiuni ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...