Germania: Exporturile au înregistrat în august cel mai semnificativ declin, de la criza financiară globală

Exporturile Germaniei au înregistrat, în august, cel mai semnificativ declin de la criza financiară globală, datele sugerând că avansul celei mai mari economii europene a încetinit în trimestrul trei din 2015, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - joi, 08 oct. 2015, 11:56
Germania: Exporturile au înregistrat în august cel mai semnificativ declin, de la criza financiară globală

În august, exporturile Germaniei au scăzut cu 5,2%, la 97,7 miliarde de euro, cel mai mare declin din ianuarie 2009, arată datele publicate joi de Oficiul Federal de Statistică (Destatis). Importurile au coborât cu 3,1%, la 78,2 miliarde de euro, cea mai semnificativă scădere din noiembrie 2012. Excedentul comercial al Germaniei s-a redus la 15,3 miliarde de euro în august, de la 25 miliarde de euro în iulie.

‘Acesta este un recul puternic, care nu se înregistrează în fiecare zi. Încetinirea din China, Brazilia, Rusia şi alte pieţe au afectat exporturile’, a apreciat analistul Holger Sandte, de la Nordea.

Analiştii se aşteptau la un declin al importurilor şi exporturilor de 1,2% şi la un excedent de 22,5 miliarde de euro.

Şi producţia industrială a înregistrat în august cel mai semnificativ declin din ultimele 12 luni, în timp ce comenzile industriale au scăzut cu 1,8%, ceea ce indică un posibil declin al exporturilor pe principalele pieţe ale Germaniei din ţările emergente.

‘Datele vor extinde speculaţiile privind impactul încetinirii din China asupra avansului economiei germane. În opinia noastră, nu există motive de panică, de obicei în timpul verii producţia industrială este în scădere’, a apreciat, miercuri, economistul Carsten Brzeski de la ING.

Recent, Carsten Brzeski a avertizat că actuala criză a refugiaţilor şi scandalul emisiilor de la Volkswagen reprezintă noi riscuri la adresa economiei germane. Este neclar care va fi impactul crizei VW, dar economia va fi afectată, ţinând cont de mărimea companiei. VW este ‘unul dintre cei mai importanţi campioni globali ai Germaniei şi un motor de creştere semnificativ al economiei’, susţine Brzeski.

Şi Jennifer McKeown de la Capital Economics a apreciat că scandalul Volkswagen reprezintă un nou risc la adresa activităţii economice din Germania, alături de încetinirea din China.

Alţi analişti susţin că poziţia fiscală solidă a Germaniei, situaţia foarte bună a pieţei de muncă, inflaţia scăzută, declinul semnificativ al preţului la ţiţei, deprecierea euro şi noile măsuri de politică monetară adoptate de Banca Centrală Europeană oferă motive suplimentare de optimism privind perspectivele celei mai mari economii europene în acest an.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...