Germania, Franţa şi Israel ignoră apelul OMS şi îşi continuă planul de administrare a dozelor de supra-rapel

06 08. 2021
Vaccinare

Decizia de continuare a planurilor legate de administrarea dozelor de supra-rapel în pofida apelului ferm lansat de OMS subliniază inegalităţile uriaşe care există între ţările lumii în ceea ce priveşte reacţia la pandemie, în contextul în care statele bogate implementează programe pentru a-şi proteja cetăţenii de varianta Delta, care este mai infecţioasă.

Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că specialiştii din Franţa lucrează la un program pentru a administra cea de-a treia doză de vaccin persoanelor vârstnice şi celor vulnerabile începând din luna septembrie.

Germania intenţionează să administreze doze de supra-rapel pacienţilor cu imunitate compromisă, persoanelor foarte vârstnice şi rezidenţilor din căminele de bătrâni începând tot din septembrie, a anunţat ministrul german al Sănătăţii.

Prim-ministrul Israelului, Naftali Bennett, i-a îndemnat într-o declaraţie publică pe rezidenţii vârstnici să se prezinte la centrele de vaccinare pentru a primi a treia doză de vaccin, după ce Guvernul a demarat luna trecută o campanie de inoculare cu doze de supra-rapel.

„Oricine are vârsta de peste 60 de ani şi care nu a primit încă a treia doză de vaccin este de şase ori mai susceptibil să dezvolte o formă gravă a bolii şi, Doamne fereşte, chiar să moară”, a declarat premierul Bennett.

Într-o discuţie online cu reprezentanţi din public şi cu jurnalişti, Naftali Bennett a mai spus că decizia Israelului de a administra a treia doză de vaccin Pfizer-BioNTech persoanelor de peste 60 de ani va furniza informaţii vitale lumii întregi despre combaterea variantei Delta.

Israelul, cu o populaţie de 9,3 milioane de locuitori, este o ţară mică ale cărei stocuri de vaccinuri „nu afectează cu adevărat semnificativ aprovizionarea cu seruri anti-COVID-19 la nivel mondial”, a adăugat el.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut miercuri ca ţările bogate să stopeze administrarea dozelor de supra-rapel cel puţin până la sfârşitul lunii septembrie, considerând că este inacceptabil ca statele bogate să folosească o cantitate şi mai mare din stocurile globale de vaccinuri anti-COVID-19.

Cresc inegalităţile

Ţările cu venituri mari au administrat aproximativ 50 de doze la fiecare 100 de persoane în luna mai, iar această proporţie s-a dublat de atunci, potrivit OMS. Ţările cu venituri mici au putut să administreze doar 1,5 doze la fiecare 100 de persoane, din cauza lipsei de vaccinuri.

„Înţeleg îngrijorarea tuturor guvernelor de a-şi proteja cetăţenii de varianta Delta. Dar nu pot să accept ideea că ţările care au folosit deja cea mai mare parte din stocul global de vaccinuri să folosească o cantitate încă şi mai mare din acesta”, a declarat directorul OMS.

Germania a respins aceste acuzaţii, anunţând că va dona totodată cel puţin 30 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 ţărilor sărace.

„Vrem să oferim grupurilor vulnerabile din Germania cea de-a treia doză preventivă şi, în acelaşi timp, să sprijinim vaccinarea unui număr cât mai mare posibil de oameni la nivel mondial”, a declarat ministrul german al Sănătăţii.

În urma declaraţiilor făcute de Tedros Adhanom Ghebreyesus, Casa Albă a anunţat că administraţia americană este pregătită să asigure dozele de supra-rapel dacă va fi nevoie, sugerând că nici Statele Unite nu va ţine cont de apelul OMS.

Grupul Pfizer a anunţat că a treia doză de vaccin va fi cel mai probabil necesară din cauza diminuării nivelurilor de anticorpi, mai ales după şase luni de la administrarea celei de-a doua doze.

Autorităţile cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor din Statele Unite afirmă însă că au nevoie de mai multe dovezi ştiinţifice pentru a fi sigure că dozele de supra-rapel sunt necesare, dar au lăsat să se înţeleagă că a treia doză ar putea fi cu adevărat necesară pentru persoanele cu sisteme imunitare compromise.

Administraţia preşedintelui Macron încearcă să accelereze campania de vaccinare din Franţa, într-o perioadă în care această ţară se confruntă cu apariţia celui de-al patrulea val al pandemiei şi cu ample demonstraţii de stradă împotriva politicilor guvernamentale antiepidemice.

Franţa şi Germania au inoculat deja cu cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19 65,4%, respectiv 62% din populaţiile lor, în timp ce 49% dintre francezi şi 53% dintre germani au fost vaccinaţi cu schemă completă.