Germania ia măsuri de combatere a turismului pentru ajutor social, acuzând un aflux de români şi bulgari
Cei doi miniştri – de interne şi al muncii – care au prezentat proiectul de lege au spus că noile reguli, menite a diminua povara de pe umerii comunităţilor locale care se confruntă cu un aflux de români şi bulgari, nu va împiedica libertatea de mişcare în UE şi nu încalcă reglementările europene.
Ministrul de interne Thomas de Maiziere a declarat într-o conferinţă de presă că noua lege, bazată de recomandările făcute în martie de o comisie guvernamentală, ar putea intra în vigoare din 2015.
‘Considerăm că putem controla această problemă şi în acelaşi timp menţine libertatea de mişcare în UE’, a spus el.
Germania este un magnet pentru cetăţenii din UE care profită de libertatea de mişcare, datorită economiei sale solide, salariilor ridicate şi ratei scăzute a şomajului. Industria duce de asemenea lipsă de muncitori.
Însă există totodată tot mai multe îngrijorări în legătură cu un aflux de cetăţeni români şi bulgari care îşi părăsesc ţările de origine în căutarea unui trai mai bun de când acestea au primit acces liber pe piaţa europeană a muncii în acest an.
Numărul bulgarilor şi românilor care au ajuns în Germania în ianuarie, când s-au schimbat regulile, a crescut cu 80%, ajungând la 9.850, conform unui studiu al unei agenţii de cercetare a pieţei muncii, Institut fuer Arbeitsmarkt und Berufsforschung (IAB).
La sfârşitul lunii februarie, în Germania se aflau 430.000 de bulgari şi români, reprezentând 5% din cei 7,7 milioane de străini care locuiesc în această ţară.
Guvernul condus de cancelarul Angela Merkel a precizat că majoritatea românilor şi bulgarilor vin în mod legal să lucreze şi să studieze, însă unii se declară liber profesionişti pentru a primit beneficii suplimentare sau cer ajutoare pentru copii, fără a avea o şansă reală sau intenţia de a obţine un loc de muncă.
Anul trecut, primarii din 16 oraşe, printre care Koln, Hanovra şi Dortmund, au făcut un apel public la ajutor pentru a putea face faţă imigranţilor fără loc de muncă din Europa de Est, mulţi dintre ei aparţinând minorităţii rome.
De Maiziere şi ministrul muncii Andrea Nahles au spus că, în plus faţă de interzicerea accesului pentru cei care abuzează de sistem, cetăţenii din UE ar putea risca pedepse cu închisoarea de până la trei ani sau amenzi dacă sunt condamnaţi pentru declaraţii false sau incomplete în legătură cu statutul lor de rezidenţi.
De asemenea, cetăţenii din UE vor primi doar permise de şedere temporară, iar cei care vor să obţină un permis de şedere de peste şase luni trebuie să demonstreze în prealabil că au perspectiva unui loc de muncă. Germania va impune de asemenea controale birocratice mai stricte asupra celor care solicită beneficii sociale.
Guvernul lui Merkel va susţine eforturile de a uşura povara de pe umerii administraţiile locale, care sunt principalele responsabile pentru asistenţa socială a nou-veniţilor, prin oferirea a 25 de milioane de euro pentru a contribui la finanţarea costurilor de cazare şi întreţinere.
‘Scopul este de a opri abuzul. Fiecare caz de abuz subminează susţinerea publică’, a spus Nahles.
Populaţia Germaniei a crescut pentru al treilea an consecutiv în 2013, cu cel mai ridicat nivel al migraţiei nete din ultimele două decenii şi cu o creştere substanţială a imigranţilor din Europa de Est.