Germania încearcă să calmeze spiritele după declaraţiile cu privire la un nou ajutor pentru Grecia

Economica.net
21 08. 2013
grecia_43623000_25386200_05793200

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat marţi că creditorii internaţionali vor trebui să ofere Greciei un nou program de ajutor. Aceste declaraţii au declanşat un val de proteste din partea partidelor de opoziţie, care au acuzat-o pe Angela Merkel că încearcă să ascundă acest subiect la cinci săptămâni înainte de alegerile legislative din cea mai mare economie a Europei.

În reacţie, cancelarul Angela Merkel a declarat miercuri că nicio decizie cu privire la un nou program destinat Greciei nu va fi luată înainte de 2014.

‘Nu pot să spun astăzi care vor fi sumele necesare. Doar la mijlocul anului următor vom putea să spunem’, a declarat Merkel într-un interviu acordat postului de televiziune Sat.1

La rândul său, Ministerul german de Finanţe a încercat şi el să vină cu precizări după declaraţiile lui Schaeuble, subliniind că zona euro va analiza programul de ajutor al Greciei la mijlocul anului următor şi că Berlinul nu are cunoştinţă de existenţa unor discuţii referitoare la modul cum va fi structurat un nou program.

‘Nu există noutăţi. Poziţia noastră rămâne aceea că vom analiza situaţia Greciei în 2014 şi dacă va fi nevoie de măsuri suplimentare’, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Finanţe, Martin Kotthaus.

În calitate de cea mai mare economie a Europei, Germania are cea mai mare expunere pe Grecia. Alegătorii germani sunt sceptici cu privire la furnizarea de noi programe de ajutor pentru partenerii din zona euro, iar Angela Merkel ar putea pierde voturi dacă votanţii vor avea impresia că nu este sinceră cu privire la riscurile Greciei.

Până acum, Grecia a beneficiat de două programe de ajutor, în valoare totală de aproximativ 240 miliarde de euro.