Germania îşi majorează investiţiile cu 10 miliarde de euro

Economica.net
06 11. 2014
germania_45463600_32006800_01056300

Wolfgang Schaeuble a precizat că nu va avea loc o creştere a împrumuturilor guvernamentale pentru a finanţa aceste investiţii adăugând că Berlinul îşi menţine în continuare obiectivul de a avea un buget echilibrat anul viitor, pentru prima dată în ultimii 45 de ani.

„Începând din 2015 vom putea să creştem chletuielile pe măsură ce cresc şi veniturile. Astfel vom avea marja de manevră pentru investiţii suplimentare”, a explicat Wolfgang Schaeuble într-o conferinţă de presă. „Voi propune guvernului să alocăm mijloace suplimentare pentru investiţii publice până în 2018, de ordinul a 10 milioane de euro peste ceea ce era prevăzut în contractul de coaliţie”, a spus Schaeuble.

Acest anunţ vine într-un moment în care guvernul pro-austeritate condus de Angela Merkel este presat de partenerii europeni să-şi majoreze cheltuielile pentru a evita intrarea zonei euro într-o nouă recesiune.

„Este un semnal important pentru economie şi pentru partenerii noştri europeni”, a apreciat Ralph Brinkhaus, vice-preşedintele grupului parlamentar creştin-democrat (CDU).

„Guvernul a înţeles că este timpul să investească”, a declarat la rândul său Marcel Fratzscher, directorul Institutului de studii economice DIW, care susţine de mai multe luni o majorare a investiţiilor publice.

Pentru Wolfgang Schaeuble fondurile suplimentare oferite de guvern ar trebui să stimuleze şi investiţiile private. Prognozele guvernamentale mizează pe o multiplicare de cinci ori, adică investiţii publice de 10 miliarde de euro ar genera investiţii private de 50 de miliarde de euro.

Cu 60 de miliarde de euro Germania ar aduce o contribuţie echivalentă cu ponderea economiei sale, o cincime din PIB-ul UE în 2013, la investiţiile de 300 de miliarde de euro vizate de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.