Germania – Nivelul stocurilor de gaze a ajuns la 75% din capacitate, cu câteva săptămâni în avans faţă de ţinta stabilită

Germania a ajuns la un nivel al stocurilor de gaze de 75% din capacitate, cu câteva săptămâni în avans faţă de ţinta stabilită, au arătat duminică datele grupului operatorilor europeni GIE, transmite Reuters.
News.ro - lun, 15 aug. 2022, 11:17
Germania - Nivelul stocurilor de gaze a ajuns la 75% din capacitate, cu câteva săptămâni în avans faţă de ţinta stabilită

Cantitate de gaze stocată de Germania a ajuns la 23,3 miliarde de metri cubi (bcm), fiind puţin mai mult de o cincime din cele 100 de miliarde de metri cubi de gaze utilizate în 2021, scrie News.ro.

Unitatea de depozitare Rehden, care deţine 4 bcm, era vineri plină în proporţie de 54%, arată datele GIE.

Germania se află în faza a doua a unui plan de urgenţă în trei etape, formulat după o reducere a fluxurilor de gaze din Rusia, principalul său furnizor, scrie News.ro.

Acest lucru provoacă probleme serioase pentru industria germană, de unde provine un sfert din cererea de gaze a ţării.

Rusia a redus drastic livrările de gaze către Europa prin conducta Nord Stream 1, de la jumătatea lunii iunie, şi furnizează în prezent doar 20% din volumele convenite, dând vina pe echipamentele defecte şi întârziate, în timp ce Europa spune că măsura este motivată politic.

Guvernul german şi-a propus ca nivelurile de stocare a gazelor să atingă 75% până la 1 septembrie, scrie News.ro.

Următoarele ţinte sunt de 85% până la 1 octombrie şi 95% până la 1 noiembrie, care sunt încorporate într-o serie de prevederi menite să ajute Germania să evite o criză a gazelor în iarna 2022/23.

Prevederile includ importuri mai mari de gaze naturale lichefiate (GNL) şi stimulente pentru reducerea consumului de energie, scrie News.ro.

Separat, operatorul german de pe piaţa de gaze THE urmează să anunţe pe 15 august mărimea unei taxe pe preţul gazelor pentru consumatori, pentru a ajuta Uniper şi alţi importatori să facă faţă creşterii preţurilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Sindicatul din Garda de Mediu avertizează că instituția riscă să intre într-un colaps instituțional, care poate avea consecințe ireversibile asupra mediului și siguranței naționale
Sindicatul din Garda de Mediu avertizează că instituția riscă să intre într-un colaps instituțional, care poate avea ...
Garda Naţională de Mediu (GM) riscă să intre într-un colaps funcţional, care poate genera consecinţe ireversibile asupra sănătăţii publice, mediului şi siguranţei naţionale,......
DEER a investit 3,5 milioane de lei în modernizarea rețelei electrice din localitatea Dumitra, județul Bistrița-Năsăud
DEER a investit 3,5 milioane de lei în modernizarea rețelei electrice din localitatea Dumitra, județul Bistrița-Năsăud
Distribuție Energie Electrică Romînia, Sucursala Bistrița, a finalizat lucrarea de investiții ”Modernizarea LEA JT ...
Guvernul a adoptat memorandumul privind formarea grupului de lucru pentru reforma societăților de stat. Acesta va fi coordonat de Dragoș Anastasiu
Guvernul a adoptat memorandumul privind formarea grupului de lucru pentru reforma societăților de stat. Acesta va fi coordonat ...
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, memorandumul privind constituirea grupului de lucru pentru reforma întreprinderilor ...
Raiffeisen Bank lansează două soluții de asigurare de viață cu componente de investiții
Raiffeisen Bank lansează două soluții de asigurare de viață cu componente de investiții
Raiffeisen Bank România lansează Future Invest Protect și Active Invest Protect, două soluții de asigurare de viață ...