Germania nu a luat încă o decizie cu privire la furnizarea de tancuri de asalt Leopard către Ucraina
Chestiunea „a fost discutată” între ţările care sprijină Ucraina şi care s-au reunit la Ramstein, în vestul Germaniei, însă „nu a fost luată nicio decizie”, a declarat Boris Pistorius.
„Impresia” că Germania se opune livrării de tancuri Kievului este „falsă”, a adăugat el în acelaşi timp.
Potrivit Reuters, Pistorius a mai precizat că nu poate spune când se va lua o decizie, dar că Germania este pregătită să se mişte repede dacă va exista un acord între aliaţi.
„Toate argumentele pro şi contra trebuie analizate cu foarte mare atenţie”, a subliniat el. ”Ne revine responsabilitatea de a reflecta atent la consecinţele pentru toate părţile în conflict”, a mai spus noul ministru german al apărării.
Guvernul german al cancelarului Olaf Scholz a părut reticent în a autoriza re-exportul tancurilor din ţările care le folosesc, de teama de a nu provoca Rusia. Pe de altă parte, guvernul de la Berlin afirmă că nici nu a primit cereri oficiale din partea altor ţări pentru a autoriza re-exportul unor tancuri Leopard către Ucraina.
Unii aliaţi, dar şi Ucraina susţin că îngrijorarea Germaniei este deplasată, pentru că Rusia deja s-a angajat total în război.
Citește și:
Sursa foto: Wikipedia