Germania nu negociază cu Franţa o scindare a zonei euro

Economica.net
10 11. 2011

Acest lucru „este complet fals”, a declarat pentru EFE un purtător de cuvânt al Ministerului german de Finanţe, consultat în legătură cu informaţii în acest sens apărute în presă, potrivit Agerpres.

Ministerul a amintit într-un comunicat că la 26 octombrie şefii de stat şi de guvern din ţările UE le-au cerut preşedintelui Comisiei Europene şi preşedintelui Eurogrupului să elaboreze un raport cu un plan pentru întărirea zonei euro, incluzând posibile modificări ale tratatelor.

În final „toate ţările Uniunii Europene ar trebui aibă euro ca monedă”, a apreciat miercuri, la Berlin, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, potrivit căruia moneda unică este „inima UE”.

„O Uniune divizată nu va funcţiona”, a mai spus Barroso, citat de AFP.

Pe de altă parte, un proiect de rezoluţie al partidului conservator german Uniunea Creştin-Democrată (CDU), care prevede posibilitatea de a părăsi zona euro fără a ieşi din UE, face obiectul unor vii dezbateri în cadrul partidului cancelarului Angela Merkel, conform cotidianului economic Handelsblatt de joi, citat de AFP.

Proiectul de rezoluţie care urmează a fi discutat săptămâna viitoare în congresul CDU prevede, potrivit ziarului, ca un stat membru al uniunii monetare care nu este dispus la un angajament durabil sau nu are capacitatea de a respecta regulile comune să poată părăsi zona euro fără a fi nevoit să iasă din Uniunea Europeană.