Germania nu va negocia costurile dezafectării reactoarelor nucleare

Guvernul german nu are planuri concrete privind discuţii cu firmele din industrie referitoare la costurile dezafectării reactoarelor nucleare, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 12 aug. 2015, 14:04
Germania nu va negocia costurile dezafectării reactoarelor nucleare

Întrebat dacă Executivul intenţionează să se întâlnească cu operatorii centralelor nucleare pentru a discuta diverse probleme pe această temă, purtătorul de cuvânt a declarat: ‘Nu ştiu nimic de asta dar, sincer să fiu, nu văd necesitatea unei astfel de discuţii. Problema responsabilităţii companiilor pentru partea financiară legată de combustibilul nuclear nu este contestată’.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a anunţat că ţara sa va renunţa în totalitate la energia nucleară până în 2022, în urma dezastrului atomic de la Fukushima (Japonia). Germania a introdus, în 2011, taxa pe combustibilul nuclear, care ar urma să rămână în vigoare cel puţin până în 2016. Această taxă a afectat semnificativ câştigurile companiilor germane de utilităţi.

E.ON SE, cea mai mare companie de utilităţi din Germania, a anunţat miercuri că este pregătită să lucreze cu Guvernul în problema închiderii centralelor nucleare. ‘Germania continuă să ducă lipsa unui mecanism clar de reglementare care să definească şi să recompenseze rolul jucat de centralele convenţionale în asigurarea securităţii furnizării. Fără un astfel de mecanism, tranziţia energetică a ţării va rămâne incompletă’, a afirmat directorul general al E.ON, Johannes Teyssen, într-o scrisoare adresată acţionarilor.

E.ON a raportat miercuri o scădere de 21% a profitului în primul semestru din 2015, din cauza reducerii preţului energiei şi a declinului preţului ţiţeiului. În perioada ianuarie – iunie 2015, profitul net de bază a scăzut la 1,17 miliarde de euro (1,3 miliarde dolari), de la 1,48 miliarde de euro în primul semestru din 2014, în timp ce analiştii intervievaţi de Bloomberg estimau un câştig de 1,15 miliarde de euro.

‘Rezultatele financiare din primul semestru reflectă situaţia dificilă a centralelor şi termocentralelor noastre’, a afirmat directorul general Johannes Teyssen.

Anul trecut, E.ON a anunţat că se va concentra pe energiile regenerabile, reţelele de distribuţie şi serviciile personalizate de îmbunătăţire a eficienţei energetice, pentru a putea răspunde la modificările de pe pieţele energetice, progreselor tehnologice şi cererilor venite din partea consumatorilor.

E.ON a precizat că va pregăti pentru 2015 listarea unei companii apărute prin divizarea sa, urmând ca separarea să se realizeze în a doua jumătate a lui 2016.

‘Această transformare reprezintă răspunsul nostru organizat la modificarea dramatică a pieţei energiei pe plan global’, a afirmat directorul general al E.ON, Johannes Teyssen.

Noua companie va fi denumită Uniper şi va fi condusă de fostul director financiar Klaus Schaefer. Activele sale vor fi responsabile pentru aproximativ jumătate din actualul profit al E.ON.

Compania E.ON Distribuţie România, primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate din România, şi-a început activitatea la data de 1 ianuarie, operează o reţea de distribuţie de gaze naturale de peste 20.000 de kilometri şi o reţea de distribuţie de electricitate mai mare de 80.000 de kilometri, deservind în total circa trei milioane de clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada București – Brașov, idei năstrușnice de traseu: să treacă prin Târgoviște sau Buzău
Autostrada București – Brașov, idei năstrușnice de traseu: să treacă prin Târgoviște sau Buzău
Lipsa unei șosele de mare viteză care să lege Brașovul de Capitală împarte pasionații de infrastructură în mai multe tabere. În timp ce unii insistă în continuarea proiectului actual,......
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia ...
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul Schengen terestru – touroperator
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul ...
Datorită intrării României în spațiul Schengen terestru, touroperatorul IRI Travel anticipează o creștere de 40% a ...