Germania nu vrea să dea drumul „tiparniţei”
Vorbind la o zi după ce preşedintele BCE, Mario Draghi, a afirmat că instituţia va reevalua impactul stimulentelor sale monetare la începutul anului următor şi va lua noi măsuri dacă va fi necesar, guvernatorul Bundesbank, Jens Weidmann, a susţinut vineri că măsurile de relaxare cantitativă ar putea să nu funcţioneze în Europa. ‘Nu poţi aplica pur şi simplu aceeaşi formulă care s-a bucurat de succes în SUA sau în Japonia’, a afirmat Weidmann la o conferinţă desfăşurată în Frankfurt, comentând perspectiva adoptării unor noi stimulente monetare, cum ar fi achiziţionarea de obligaţiuni guvernamentale.
‘În SUA, există un stat centralizat care emite obligaţiuni sigure, garantate. Nu avem aici un astfel de stat centralizat’, a declarat guvernatorul Bundesbank, care a avertizat că unele state ar putea fi descurajate să mai adopte reforme dacă ar obţine împrumuturi prea ieftine, scrie Agerpres.
Declaraţiile lui Weidman vin după ce ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a avertizat că adoptarea unor politici monetare şi fiscale expansive reprezintă cauza problemelor economice şi nu soluţionarea lor.
Luna trecută, BCE a început să cumpere obligaţiuni ipotecare – primul pas al programului menit să extindă bilanţul său cu până la 1.000 de miliarde de euro (1.300 de miliarde de dolari). În timp ce se confruntă cu o inflaţie scăzută în zona euro, BCE a adoptat şi un program de achiziţionare de obligaţiuni garantate cu active pentru a revitaliza piaţa de obligaţiuni, oferind companiilor o alternativă la finanţarea bancară.