Germania: numărul locurilor de muncă vacante a ajuns la un nivel record

Numărul locurilor de muncă vacante în Germania a atins un nivel record în trimestrul trei din 2018, se arată într-un raport publicat marţi de Institutul pentru Cercetarea Forţei de Muncă (IAB).
Economica.net - mar, 06 nov. 2018, 18:23
Germania: numărul locurilor de muncă vacante a ajuns la un nivel record

Datele au subliniat soliditatea pieţei forţei de muncă, aceasta urmând să sprijine în continuare creşterea bazată pe consum a celei mai mari economii europene, transmite DPA.

În perioada iulie – septembrie existau 1,24 milioane de locuri de muncă neocupate la nivel naţional – cel mai ridicat nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990 – arată datele IAB. Comparativ cu trimestrul precedent, s-a înregistrat o creştere de 23.000 de locuri de muncă vacante, iar faţă de perioada similară din 2017 un avans de 140.000.

Raportul IAB este realizat trimestrial şi sunt intervievaţi aproximativ 9.000 de angajatori din diverse sectoare ale economiei.

Cea mai mare cerere de locuri de muncă este înregistrată în sectoarele economice unde se produc sau se procesează bunuri în fabrici. În cursul ultimelor 12 luni, numărul locurilor de muncă vacante în acest sector a crescut cu peste o treime, ajungând în prezent la 160.000.

Săptămâna trecută, Oficiul Federal pentru Muncă a anunţat că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a coborât în octombrie cu 11.000, până la cifra ajustată de 2,29 milioane.

Rata şomajului, care măsoară proporţia persoanelor fără loc de muncă în raport cu populaţia aptă de muncă, s-a menţinut la 5,1% luna aceasta, fiind cel mai redus nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990. Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 5,1%, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să scadă cu 12.000.

În schimb, numărul de angajaţi a urcat cu 557.000 în septembrie, ajungând la nivelul record de 45 de milioane, a anunţat separat Oficiul Federal de Statistică (Destatis).

Te-ar mai putea interesa și
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Hyprop, un dezvoltator sud-african de centre comerciale, a lansat o ofertă voluntară de achiziție a acțiunilor MAS, care a dezvoltat mai multe malluri și parcuri de retail în România alături......
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente măsuri de împiedicare a accesului minorilor la conținut
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente ...
Uniunea Europeană a anunţat marţi lansarea unei anchete împotriva platformelor pornografice Pornhub, Stripchat, XNXX, ...
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Platforma de analiză financiară și juridică RisCo.ro anunță că și-a deschis un nou sediu, la Piata Neamț deschiderea ...
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Şeful UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus marţi posibilitatea ca banca să-şi facă planuri legate de Assicurazioni ...