Germania: O instanţă decide că cine nu plăteşte taxa religioasă nu mai este membru al Bisericii

Economica.net
26 09. 2012
german_church_85814800

Hotărârea, pronunţată în a treia instanţă, dă dreptate episcopiei din Freiburg (sud-vestul Germaniei), care a depus plângere împotriva unui profesor de drept canonic, Hartmut Zapp. Acesta din urmă refuzase să mai plătească taxa pentru Biserică din 2007, afirmând însă că face parte în continuare din comunitatea catolică.

‘Rebelul taxei religioase’, aşa cum l-au supranumit unele media germane, a câştigat în primă instanţă, apoi a pierdut apelul, în mai 2010, la tribunalul administrativ al landului Baden-Wurttemberg.

Hotărârea celei mai înalte instanţe administrative a Germaniei survine la câteva zile după ce Biserica Catolică germană a publicat un decret conform căruia cei care nu plătesc taxa pentru biserică nu mai pot primi sfintele sacramente, cu excepţia binecuvântării speciale înainte de moarte. Ei nu pot lucra în biserică sau în instituţiile acesteia, cum ar fi şcoli sau spitale, sau să activeze în asociaţii sponsorizate de biserici, aşa cum sunt organizaţiile caritabile. Mai mult, aceste persoane nu pot fi naşi ai unor copii catolici şi trebuie să primească permisiunea episcopului pentru a se căsători cu catolici în cadrul unei ceremonii religioase.

Tribunalul s-a abţinut de la a se pronunţa asupra acestui aspect, apreciind că statul nu îi poate dicta Bisericii atitudinea faţă de persoanele ce renunţă la plătirea taxei.

Germanii înregistraţi oficial ca protestanţi, catolici sau evrei plătesc o taxă religioasă care echivalează cu 8-9% din valoarea taxelor plătite anual. Ei pot evita plata acestei taxe dacă declară la oficiul local de impozite că nu mai fac parte din comunitatea lor religioasă. Însă dacă în Germania, ţara Papei Benedict al XVI-lea şi a lui Martin Luther, o treime din populaţie este catolică şi o treime protestantă, tot mai mulţi germani părăsesc Biserica, în urma scandalurilor de pedofilie care au izbucnit în 2010.

Anul trecut, 126.488 de catolici au părăsit Biserica, după 181.000 în 2010, potrivit datelor oficiale.