Germania plănuiește să-și schimbe regulile privind exporturile de arme, pentru ca să poată să trimită mai ușor arme Ucrainei
Noile linii de orientare, despre care revista susţine că sunt întocmite de Ministerul Economiei, survin într-un context în care Germania se confruntă cu critici din partea opoziţiei, aliaţilor şi Kievului pentru întârzieri în furnizarea de arme grele Ucrainei pentru a lupta împotriva Rusiei.
Revista susţine că noile linii de orientare, care urmează a fi încorporate într-o nouă lege privind exporturile de arme, se vor axa pe acţiunile concrete ale ţării care primeşte armele în politica internă şi externă, nu pe chestiunea mai largă dacă aceste arme ar putea fi folosite pentru a încălca drepturile omului.
Agnieszka Brugger, adjuncta liderului grupului parlamentar al Verzilor, care controlează portofoliile Economiei şi Externelor în actuala coaliţie, a declarat pentru Der Spiegel că asta ar face ca ţările care împărtăşesc „valorile paşnice, occidentale” să fie tratate mai puţin restrictiv.
„Trebuie să punem capăt prostiei politicii de securitate de a-i răsplăti pe autocraţii agresivi şi pe cei care încalcă drepturile omului cu arme germane”, a spus ea.
Ministerul Economiei nu a răspuns unei solicitări a Reuters de a comenta informaţiile din Der Spiegel.
Germania se află printre cei mai importanţi furnizori de arme pentru Ucraina de la declanşarea invaziei ruse în februarie, dar a fost criticată pentru încetineala în a furniza armele grele de care Kievul susţine că are nevoie pentru a întoarce soarta războiului.
Industria de arme a Germaniei este binecunoscută pentru submarine, tancuri de luptă, arme antiaeriene şi arme de mână. Printre cumpărătorii majori de arme din Germania sunt Arabia Saudită, Qatar şi Egipt.