Germania prevede introducerea de cote legale pentru femei în consiliile de supervizare ale companiilor
Deşi economia cea mai puternică a Europei este condusă de o femeie, în persoana Angelei Merkel, femeile sunt reprezentate la un nivel scăzut în comunitatea de afaceri germană.
Printre cele 30 cele mai mari societăţi listate din Germania, femeile ocupau la finalul anului trecut 22% din locurile din consiliile de supervizare şi 6% în consiliile de conducere, conform datelor DWI, think-tank în domeniul economic.
Prevederile dezvăluite de miniştri de centru-stânga din guvernul de coaliţie condus de Angela Merkel ar urma să se aplice din 2016. În plus, începând cu 2015, cele circa 3500 de companii care sunt listate sau ai căror salariaţi sunt reprezentaţi în consiliile de supervizare ar urma să îşi stabilească obiectivul de a creşte proporţia femeilor atât în organismele cu putere executivă cât şi în cele fără.
La nivelul UE, în ianuarie 2012 femeile ocupau 13,7 % din locurile consiliilor de conducere ale celor mai mari companii listate, conform Comisiei Europene. Germania se afla în urma Franţei, Marii Britanii şi Olandei.