Germania: Producţia industrială a crescut în aprilie mai puţin decât se estima

07 06. 2023
Made-in-Germany 787654567

Conform datelor publicate miercuri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), producţia industrială a urcat în aprilie cu 0,3% faţă de luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un avans de 0,6% în aprilie, scrie Agerpres.

Activitatea în sectorul construcţiilor a urcat cu 2%, în timp ce la produsele farmaceutice creşterea a fost 6,4%, în timp ce producţia de maşini a scăzut cu 0,8%.

Şi datele pentru martie au fost revizuite, Destatis informând că s-a înregistrat un declin de 2,1% al producţiei industriale, faţă de o scădere de 3,4% anunţată anterior.

Chiar şi cu această revizuire, producţia industrială a Germaniei este cu 1,6% sub nivelul de anul trecut.

„Perspectivele pentru restul anului sunt slabe”. Sprijinul primit de industria germană de la începutul anului de pe urma atenuării problemelor provocate de perturbările din lanţurile globale de aprovizionare şi a preţului mai redus la gaze pare că s-a epuizat iar producţia este afectată de cererea redusă, reflectată în scăderea comenzilor noi, a apreciat economistul Andrew Kenningham.

În aprilie, comenzile industriale au scăzut cu 0,4% comparativ cu martie.

„Fără o redresare semnificativă a activităţii, recesiunea economiei germane ar putea continua în trimestrul doi din 2023”, a avertizat Carsten Brzeski de la ING.