Germania promite Slovaciei întărirea apărării antiaeriene
„Este un nou sistem de apărare aeriană care va proteja estul Slovaciei”, a declarat Jaroslav Nad în cursul unei conferinţe de presă comune cu omoloaga sa germană, Christine Lambrecht, luni la Bratislava.
„Este un sistem cu rază scurtă de acţiune menit să protejeze locaţii specifice”, a adăugat el.
Detaliile acordului urmează să fie stabilite în următoarele câteva luni.
Christine Lambrecht, care a început luni o vizită de două zile în Slovacia, a spus că sistemul Mantis ar putea fi folosit în special pentru a proteja o bază de întreţinere a industriei germane recent pusă în funcţiune în Slovacia, unde materialul de război din Ucraina intră în revizie.
Baza este situată în apropiere de oraşul Michalovce din estul Slovaciei.
Potrivit armatei germane, Mantis are o rază de acţiune de până la trei kilometri şi poate combate obiecte care se apropie cu până la 1.000 de focuri pe minut. Sistemul poate fi folosit împotriva rachetelor, obuzelor de artilerie, mortierelor sau dronelor.
Germania a decis deja după invazia rusă a Ucrainei să transfere două baterii de rachete Patriot în oraşul Sliac din centrul Slovaciei.
Cei doi miniştri au asistat, de asemenea, la livrarea către Slovacia a primului tanc german Leopard 2 A4 dintr-o serie care va înlocui cele 30 de vehicule militare de infanterie pe care Slovacia le-a donat Ucrainei.
Pe lângă tancurile germane, Slovacia va mai primi muniţie şi piese de schimb. Germania va oferi, de asemenea, instruire în folosirea tancurilor, a spus Jaroslav Nad.
Miercuri, Republica Cehă va primi primul dintre cele 15 tancuri Leopard 2 A4 livrate de Germania în schimbul ajutorului militar pentru Ucraina.