Germania propune condiţii mai dure pentru fondul de salvare al zonei euro – Reuters

Planurile Germaniei pentru un "Fond Monetar European", menit să ajute statele din zona euro care se confruntă cu dificultăţi financiare, vor stabili criterii stricte de eligibilitate în urma cărora vor fi excluse ţările care nu reuşesc să-şi reducă datoria, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 22 nov. 2018, 07:47
Germania propune condiţii mai dure pentru fondul de salvare al zonei euro - Reuters

Multe guverne din zona euro vor ca actualul Mecanism European de Stabilitate (MES) – fondul de salvare al zonei euro – să fie transformat într-un fond major care să ajute la rezolvarea viitoarelor crize ale datoriilor suverane, asemănătoare cu cea prin care a trecut Grecia după 2008.

Conform unui document al Ministerului german de Finanţe, consultat de Reuters, fondul va fi accesibil fără condiţii doar ţărilor care se confruntă „cu un şoc economic asimetric în afara controlului lor politic”.

Propunerea, anunţată iniţial miercuri de publicaţia Die Zeit, prevede ca fondul să ajute statele cu probleme să depăşească crizele, o problemă care este acum de competenţa Comisiei Europene. Dar ajutorul este acordat „în schimbul unui program de ajustări macroeconomice”.

Germania, cea mai mare economie europeană, a cerut în mod repetat măsuri de reducere a cheltuielilor şi datoriilor, iar noile propuneri se înscriu în această tradiţie.

Fondul va fi accesibil fără condiţii doar ţărilor care au un deficit bugetar de sub 3% din PIB şi o datorie publică de sub 60% din PIB – sau care pot demonstra că în precedenţii trei ani şi-au redus anual datoria cu 0,5 puncte procentuale din PIB

Italia, a cărei datorie publică se ridica la 131% din PIB în 2017, este percepută ca o economie suficient de mare ca să pună în pericol stabilitatea zonei euro în cazul unei crize serioase a datoriilor.

Miercuri, Comisia Europeană a respins bugetul Italiei pe 2019, deoarece contravine reglementărilor fiscale ale UE, dar autorităţile de la Roma au anunţat că nu intenţionează să-şi schimbe planurile.

Proiectul prevede majorarea deficitului la 2,4% din PIB anul viitor, de la 1,8% din PIB previzionat pentru acest an.

„După ce a evaluat proiectul de plan bugetar revizuit prezentat la 13 noiembrie de autorităţile de la Roma, Comisia Europeană confirmă existenţa unui caz deosebit de grav de neconformitate cu recomandarea adresată Italiei de către Consiliu la 13 iulie 2018”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Prin urmare, Comisia Europeană a lansat procedura pentru deficit excesiv, pe baza faptului că imensa datorie publică a Italiei nu va fi redusă, aşa cum cer reglementările UE. Procedura poate duce în final la sancţiuni financiare echivalente cu 0,2% din PIB, adică aproximativ 3,4 miliarde euro. Demararea respectivei proceduri ar trebui în acest caz să fie aprobată de statele membre.

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt în est sau în vest
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt ...
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut din nou sâmbătă "tuturor ţărilor, fie că sunt din est sau din vest", să respecte graniţele internaţionale, subliniind că "nicio ţară nu este curtea......
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind interzicea sa pe teritoriul american
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind ...
Avocatul care reprezintă TikTok și compania mamă din China, ByteDance, a avertizat, în timpul pledoariei din fața Curții ...
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia de COVID-19 rămâne un subiect tabu în China, unde în urmă cu cinci ani s-a înregistrat primul deces cunoscut ...
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat ...