Germania refuză înfiinţarea fondului european de salvare de 1.000 miliarde euro
Incluzând împrumuturile deja acordate şi pe cele promise de Europa ţărilor aflate în dificultate, la diverse termene, şi adăugând Mecanismul european de stabilitate (MES) ce va fi activat în iulie, se ajunge la un sistem de apărare împotriva crizei de circa ‘800 de miliarde euro’, a afirmat el în prezenţa jurnaliştilor.
‘Consider că este vorba despre o soluţie bună pe care trebuie să o apărăm cu toţi, astfel încât să convingem pieţele financiare’, a declarat Schäuble. Vineri, în capitala daneză, el va discuta despre acest subiect cu omologii săi din zona euro.
În realitate, Berlinul îşi menţine poziţia prin care urmăreşte limitarea la maxim a majorării plasei de siguranţă financiară a UE pentru ţările în dificultate, scrie Agerpres.
În detaliu, a precizat demnitarul german, suma de 800 de miliarde euro cuprinde cele 500 de miliarde cu care MES trebuie să fie dotat în termen de doi ani sau mai mult, cele 200 de miliarde deja acordate sau promise de Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF) Greciei, Irlandei şi Portugaliei, cele 50 de miliarde plătite suplimentar Greciei şi, în sfârşit, alte 50 de miliarde ce provin dintr-un fond de urgenţă epuizat deja de Uniunea Europeană.
‘Este convingător’, a apreciat Schäuble, deşi calculul său include numeroase împrumuturi vechi. Astfel, el nu se deosebeşte cu nimic de propunerea avansată la începutul săptămânii de cancelarul german, Angela Merkel, care a vorbit despre un sistem de protecţie de aproximativ 700 de miliarde euro.
O sumă inferioară celei dorite de Franţa şi OCDE care militează pentru un total de 1.000 de miliarde euro pentru a face o impresie bună, a convinge pieţele şi a apăra pe termen lung zona euro de o eventuală extindere a crizei datoriei în Spania sau Italia.
‘Sistemul de protecţie este oarecum asemănător armamentului nuclear pe plan militar, nu este fabricat pentru a fi folosit, ci numai pentru descurajare’, a explicat la Paris ministrul francez al economiei, François Baroin, citat de AFP.