Germania: Reglementarea fracturării hidraulice, amânată până după alegerile legislative
Niciun proiect de lege pe acest subiect nu va mai fi prezentat în această legislatură, au declarat pentru AFP membri ai grupului parlamentar al Uniunii Creştin Democrate (CDU), al cancelarului Angela Merkel.
Potrivit EUObserver, ministrul mediului, Peter Altmeier, a relatat că CDU dorea interzicerea fracturării hidraulice pentru o perioadă de timp, dar aliaţii liberali nu au fost de acord.
Fracturarea hidraulică, care constă în crearea unor fisuri subterane, prin injectarea la o presiune mare a unui amestec de apă, sare şi produse chimice, pentru a elibera gazul strâns între plăcile de rocă, este deja folosită în SUA, dar a fost interzisă în Franţa din 2011.
Până în prezent, tehnica fracturării hidraulice nu a făcut obiectul niciunei reglementări în Germania.
În luna februarie, ministerele germane ale economiei şi mediului au prezentat o propunere privind reglementarea prin legislaţie a extracţiei gazelor de şist, interzicând-o în special în zonele cu apă protejată şi izvoare minerale, dar această iniţiativă a stârnit o puternică opoziţie, inclusiv în sânul coaliţiei guvernamentale.
Ministrul mediului, Peter Altmaier, a declarat că nu îşi imaginează utilizarea fracturării hidraulice în Germania, într-un viitor previzibil.
Vineri, Consiliul consultativ pentru mediu, structură creată pe lângă guvernul german, a apreciat că, pe baza informaţiilor deţinute până acum, exploatarea gazului de şist prin fracturare hidraulică nu ar prezenta interes pentru Germania ca să-şi reducă factura energetică.
Într-o scrisoare adresată mai multor ministere din Berlin, producătorii de bere din Germania şi-au exprimat preocuparea că exploatarea gazelor de şist ar putea polua aprovizionarea cu apă şi astfel ar încălca o lege privind puritatea berii ce datează din 1516, relata la 24 mai publicaţia germană Der Spiegel.
„Schimbările legislative planificate de guvernul federal până în prezent nu sunt suficiente pentru a garanta siguranţa alimentării cu apă potabilă şi a respecta cerinţele Reinheitsgebot”, se arăta în scrisoarea berarilor. În plus, aceştia argumentau că industria berii este dependentă de apa potabilă de înaltă calitate, iar fracturarea hidraulică ar putea reduce sau chiar elimina complet siguranţa aprovizionării cu apă.
Încercările de a introduce legislaţia privind fracturarea hidraulică la Berlin au fost amânate de mai multe ori, aminteşte Spiegel. La mijlocul lunii mai, cabinetul Merkel a fost de acord cu o propunere de a interzice fracturarea hidraulică în bazinele hidrografice ale lacurilor, cum ar fi Lacul Constance din sudul Germaniei, care sunt surse de apă potabilă. Dar mai multe zone vor fi scutite de interdicţie.