Germania s-a folosit de corupţia din FIFA pentru a obţine organizarea Cupei Mondiale din 2006 – presa germană
În ediţia sa de sâmbătă, săptămânalul der Spiegel susţine că Comitetul de candidatură german ar fi cumpărat voturi pentru a obţine organizarea Cupei Mondiale în urmă cu nouă ani, supranumită în Germania ‘poveste de vară’.
‘Mondialul din 2006 a fost cumpărat?’, titra cotidianul cel mai citit din Germania, Bild, punând o altă întrebare: ‘Am cumpărat ‘povestea noastră de vară’ prin corupţie?’.
‘Poveste de vară 2006: totul de fapt a fost cumpărat?’, se întreba, la rândul său, cotidianul berlinez Tagesspiegel, înfăţişând o fotografie de la acea vreme în care tinerii suporterii germani se bucurau, cu chipurile pictate în culorile drapelului german.
Federaţia germană de fotbal (DFB) a negat aceste dezvăluiri, recunoscând totuşi plata unei sume de 6,7 milioane de euro către FIFA, dar fără legătură cu această competiţie.
DFB a precizat că nu s-au găsit indicii că aceşti bani ar fi fost implicaţi în procesul de obţinere a organizării CM 2006 de către Germania, dar va urmări dacă această sumă de bani a fost utilizată într-un program cultural al FIFA, destinaţia preconizată a acestor fonduri.
FIFA a intrat în cea mai gravă criză a sa, din cei 111 ani de existenţă, în luna mai, când 14 înalţi oficiali au fost arestaţi şi acuzaţi de procurori americani şi elveţieni pentru diverse acte de corupţie, spălare de bani şi infracţiuni fiscale ce implică peste 150 milioane dolari.
În iulie 2000, Germania a învins Africa de Sud pentru găzduirea CM 2006 cu 12-11 la voturi, însă ţara de pe continentul negru avea să primească apoi găzduirea CM din 2010.