Germania: Salariile au înregistrat în T1 cel mai lent ritm de creştere din ultimii şase ani

Economica.net
24 06. 2020
portofel__euro__bancnote_98250600_49870100

Salariile nominale au crescut în ritm anual cu aproximativ 2,1% în primele trei luni din acest an, în timp ce preţurile de consum au urcat cu aproximativ 1,6%, ceea ce înseamnă mai mulţi bani pentru consumatori.

Dar creşterea salariilor reale în Germania este cea mai lentă din trimestrul patru din 2013.

În martie, Guvernul de la Berlin a impus restricţii pentru a stopa răspândirea pandemiei, multe firme oprind producţia, iar magazinele s-au închis. Unele companii au recurs la „Kurzarbeit” – program de lucru redus.

„Kurzarbeit” a fost introdus pentru prima dată în perioada crizei financiare din 2008, iar companiile pot solicita ajutoare de la stat pentru a acoperi costurile care apar din păstrarea angajaţilor care muncesc mai puţin timp.

Datele Destatis arată că angajaţii au beneficiat de program de lucru redus începând din a doua jumătate a lunii martie, dar scăderea salariilor nominale era deja vizibilă în primul trimestru din 2020 în sectorul de catering şi în industria ospitalităţii, în principal din cauza scăderii orelor lucrate.

Numărul şomerilor în Germania a urcat semnificativ în mai, pe fondul escaladării crizei provocate de pandemie şi al impactului ei asupra pieţei forţei de muncă, arată datele publicate luna aceasta de Oficiul Federal pentru Muncă.

Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a crescut în mai cu 238.000, până la cifra ajustată de 2,875 milioane, în timp ce rata şomajului în Germania a urcat la 6,3%, de la 5,8% în aprilie. Analiştii se aşteptau la ca numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să crească în mai cu 200.000.

Oficiul Federal pentru Muncă a informat că a primit în mai solicitări pentru „Kurzarbeit” pentru un total de 1,06 milioane de persoane, pe lângă solicitările din martie şi aprilie pentru 10,66 milioane de persoane. Dar nu toate persoanele pentru care s-au făcut solicitări vor fi în final incluse în schemă, a precizat instituţia.

„Piaţa forţei de muncă rămâne sub o imensă presiune din cauza pandemiei”, dar rata şomajului nu a crescut atât de mult ca în aprilie, a apreciat Detlef Scheele, şeful Oficiului Federal pentru Muncă. Acesta a adăugat că în timpul crizei financiare din 2009 aproximativ 1,5 milioane de persoane au beneficiat de „Kurzarbeit”, dar acum „numărul celor incluşi în schemă este mai ridicat”.

Un sondaj efectuat de Institutul economic Ifo arată că numărul angajaţilor din Germania care muncesc mai puţin timp a crescut la 7,3 milioane, deoarece epidemia afectează majoritatea sectoarelor.

Majorarea salariilor şi nivelul scăzut record al şomajului au sprijinit în ultimii ani expansiunea economiei germane, care în mod tradiţional este dependentă de exporturi.

Din 2010, salariile reale au crescut în medie cu 1,2% pe an.