Germania salută proiectul UE privind combustibilii sintetici – Reuters

Germania salută propunerea Uniunii Europene de a rezolva disputa legată de planificata interdicţie în blocul comunitar a vânzărilor de maşini noi cu motoare pe combustie din 2035, dar a cerut asigurări clare de la Bruxelles că vehiculele care folosesc combustibili sintetici vor fi permise dincolo de termenul limită, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 24 mart. 2023, 15:23
Germania salută proiectul UE privind combustibilii sintetici - Reuters

Într-o scrisoare trimisă Comisiei Europene şi consultată de Reuters vineri, Ministerul Transporturilor din Germania salută propunerea UE care permite vânzarea maşinilor echipate cu motoare cu combustie, care folosesc exclusiv combustibili sintetici, dar a cerut ca legislaţia să permită înmatricularea lor şi după 2035.

După luni de negocieri, Parlamentul European, Executivul comunitar şi statele membre UE au convenit anul trecut ca termen limită anul 2035 pentru retragerea maşinilor care emit dioxid de carbon. Aceste reglementări vor face imposibilă vânzarea de maşini noi cu motoare pe combustie după 2035. Dar, luna aceasta, principala politică a blocului comunitar destinată să accelereze tranziţia Europei la vehiculele electrice a fost pusă pe pauză, după ce Germania şi-a exprimat, în ultimul moment, opoziţia faţă de această iniţiativă. Berlinul vrea să fie permise vânzările de maşini noi cu motoare pe combustie dacă utilizează combustibili sintetici.

Anterior, Reuters anunţase că CE caută să rezolve disputa cu un nou proiect care să permită vânzarea maşinilor echipate cu motoare cu combustie, dacă ele folosesc doar combustibili neutri din punct de vedere climatic.

Deşi a salutat propunerea, Ministerul Transporturilor din Germania susţine în scrisoare că propunerea trebuie transmisă fără întârziere Comitetului tehnic pentru autovehicule al CE, iar licenţierea combustibililor neutri din punct de vedere climatic ar trebui luată în considerare în cazul obiectivelor UE privind emisiile la autovehicule şi vehicule comerciale uşoare.

Într-un mesaj postat vineri pe Twitter, ministrul Transporturilor din Germania, Volker Wissing, a scris: „Vrem ca maşinile care folosesc combustibili prietenoşi cu mediul să poată fi înmatriculate în viitor”.

Deşi nu este pe agenda oficială, problema ar putea fi discutată vineri la summitul UE.

Ministrul Economiei, Robert Habeck, crede că disputa între Ministerul Transporturilor din Germania şi Comisia Europeană este acum rezolvată şi problema ar trebui reglementată marţi, când are loc reuniunea miniştrilor Energiei din UE.

UE susţine că implementarea reglementării în 2035 este crucială, deoarece durata medie de viaţă a noilor maşini este de 15 ani, deci intrarea în vigoare mai târziu a interdicţiei ar face imposibil obiectivul UE de a ajunge la emisii nete zero până în 2050, în condiţiile în care sectorul transporturilor este responsabil pentru aproximativ un sfert din emisiile din UE.

O parte din industria auto a UE face lobby pentru relaxarea reglementărilor. Directorul general al Porsche, Oliver Blume, a declarat luni că în opinia sa Berlinul „are o poziţie adecvată”, încercând să se asigure că pot fi utilizaţi combustibilii sintetici la noile maşini cu motoare pe combustie după 2035.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...