Germania: Scădere peste aşteptări a exporturilor, pe fondul cererii slabe din Statele Unite şi Rusia

Germania, prima economie europeană, a înregistrat o scădere peste aşteptări a exporturilor în luna mai, în urma reducerii livrărilor în Statele Unite şi Rusia, conform datelor publicate marţi de Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 04 iul. 2023, 14:33
Germania: Scădere peste aşteptări a exporturilor, pe fondul cererii slabe din Statele Unite şi Rusia

Exporturile au scăzut cu 0,1% în mai, comparativ cu luna precedentă, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans de 0,3%.

„Comerţul nu mai este motorul rezilient de creştere a economiei germane, ci mai degrabă o frână”, a apreciat Carsten Brzeski, de la ING.

Perturbările din lanţurile de aprovizionare, o economie globală mai fragmentată şi sporirea capacităţii Chinei de a produce mărfuri pe care anterior le importa din Germania sunt factorii care afectează exporturile germane, a explicat Brzeski.

Exporturile în ţările din Uniunea Europeană au scăzut cu 1,5% în mai, comparativ cu luna precedentă, iar cele spre SUA şi Rusia au înregistrat un declin de 3,6% şi, respectiv, 7,4%.

„Reducerea cererii din SUA este în mod special semnificativă. La cum stau lucrurile, sectorul exporturilor va înregistra un nou declin trimestrial”, a declarat Alexander Krueger, economist şef la Hauck Aufhaeuser Lampe Privatbank.

Importurile au crescut cu 1,7% în mai, comparativ cu luna precedentă, iar excedentul comercial al Germaniei, conform datelor ajustate sezonier, s-a situat la 14,4 miliarde de euro, în scădere de la 16,5 miliarde de euro în aprilie.

Datele publicate de Institutul Ifo arată că încrederea în sectorul exporturilor din Germania s-a deteriorat semnificativ în iunie.

„Pe lângă cererea slabă pentru piaţa internă, vedem acum şi scăderea comenzilor de peste hotare, ceea ce este o veste proastă pentru economia germană bazată pe export”, a avertizat Klaus Wohlrabe, director în cadrul Ifo.

„Datele sporesc temerile privind întârzierea redresării economiei”, a apreciat Thomas Gitzel, economist şef la VP Bank.

Te-ar mai putea interesa și
Carburanții s-au scumpit din nou, pentru a treia zi la rând. Prețul motorinei a crescut cu peste 30 de bani pe litru în doar o săptămână
Carburanții s-au scumpit din nou, pentru a treia zi la rând. Prețul motorinei a crescut cu peste 30 de bani pe litru în ...
Prețurile la carburanți au crescut din nou azi în benzinăriile din România, pentru a treia zi la rând. Este a patra creștere de preț de la momentul izbucnirii războiului dintre Iran și......
Anunț important pentru 8 milioane de viitori pensionari: Pensie medie de două ori mai mare. Evoluție fără precedent în Pilonul II: Plăți doar cu programare și nu integral
Anunț important pentru 8 milioane de viitori pensionari: Pensie medie de două ori mai mare. Evoluție fără precedent ...
Evoluție fără precedent în Pilonul II, al pensiilor administrate privat, în cadrul căruia participă, cu cotizații ...
ArcelorMittal pleacă din Bosnia-Herțegovina. Compania și-a vândut oțelăria și mina de fier pe care le deținea în această țară
ArcelorMittal pleacă din Bosnia-Herțegovina. Compania și-a vândut oțelăria și mina de fier pe care le deținea în ...
ArcelorMittal, al doilea mare producător mondial de oţel, a semnat vineri un acord privind vânzarea operaţiunilor sale ...
Sorin Grindeanu anunță că PSD va decide sâmbătă dacă va intra sau nu la guvernare
Sorin Grindeanu anunță că PSD va decide sâmbătă dacă va intra sau nu la guvernare
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că sâmbătă va fi dat votul social-democraţilor pentru intrarea ...