Germania schimbă modul în care subvenționează energia regenerabilă. Producătorii pierd prețul garantat de vânzare

05 07. 2024
eoliene
Foto: Thomas Galler via Unsplash

O modificare a modului în care sunt subvenţionate investiţiile ar reprezenta o schimbare semnificativă pentru piaţa de energie regenerabilă din Germania şi ar face industria mai puţin dependentă de sprjinul guvernamental.

Potrivit documentului consultat de Reuters, operatorii ar urma să primească un grant unic pentru a-şi construi capacităţile regenerabile dar vor fi nevoiţi să îşi vândă electricitatea pe baza propriilor calcule de piaţă, ceea ce înseamnă riscuri financiare semnificativ mai mari.

„Obiectivul este acela de a transfera expansiunea noilor surse de energie regenerabilă spre subvenţionarea costurilor cu investiţiile”, se precizează în documentul menţionat, care face parte din acordul convenit vineri de coaliţia guvernamentală cu privire la bugetul pentru anul următor.

Actualul regim de subvenţionare, introdus în urmă cu aproximativ 24 de ani, a făcut mai uşor pentru companii să ia decizii de investiţii şi să obţină împrumuturi în condiţii favorabile.

Preţul garantat timp de 20 de ani, la care producătorii de energie din surse fotovoltaice, eoliene şi biomasă îşi vând electricitate în reţea, a impulsionat expansiunea energiilor regenerabile şi autorităţile de la Berlin îşi propun ca, în 2030, energia regenerabilă să acopere 80% din necesarul de electricitate.

Reformele planificate, al căror calendar nu a fost pus încă la punct, fac parte din obiectivul Guvernului de la Berlin de a extinde energia regenerabilă fără subvenţii, în viitor, şi de a integra complet regenerabilele pe piaţa de energie.

Subvenţiile pentru energia regenerabilă sunt criticate de mult timp de Partidul Liber Democrat (FDP), care insistă pe respectarea disciplinei bugetare, şi ai căror reprezentanţi susţin că o subvenţie pe 20 de ani pentru energiile regenerabile nu se mai justifică în condiţiile în care energia eoliană şi cea fotovoltaică ar urma să devină dominante pe piaţa de energie din Germania.

Totuşi, ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a spus că guvernul va testa diferite modele pentru modificarea regimului de subvenţionare, care a fost criticată de industria energiei regenerabile precum şi de alţi membri ai coaliţiei guvernamentale.

„Trecerea radicală la subvenţionarea costurilor cu investiţiile riscă să provoace incertitudine pe piaţă şi reticenţă la investiţii, ceea ce ar pune semnificativ în pericol obiectivele ambiţioase de extindere”, a apreciat Simone Peter, preşedinta asociaţiei care face lobby pentru energia regenerabilă (BEE).