Germania se aşteaptă ca guvernele din zona euro să aprobe ajutorul pentru Grecia în câteva zile

Autorităţile germane sunt încrezătoare că guvernele din zona euro vor aproba programul de susţinere a Greciei, de 130 de miliarde de euro, în următoarele câteva zile, iar planul de reducere a datoriilor elene către creditorii privaţi îşi va urma cursul.
Economica.net - vin, 17 feb. 2012, 18:52

Cancelarul german Angela Merkel, premierul italian Mario Monti şi premierul elen Lucas Papademos au discutat vineri, într-o teleconferinţă, despre al doilea program de salvare şi sunt optimişti că miniştrii de Finanţe din zona euro vor găsi, la reuniunea de luni, o soluţie pentru problemele aflate încă în discuţie, a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al lui Merkel, transmite Bloomberg.

„Ne aşteptăm ca grecii să se ridice la înălţimea responsabilităţilor lor. Lunea viitoare, vom vedea dacă Grecia va confirma aşteptările sau vom fi nevoiţi să decidem un alt parcurs, unul care nu este de dorit”, a declarat joi Steffen Kampeter, secretar de stat în Ministerul german de Finanţe.

Grecia trebuie să încheie urgent acordurile cu UE şi cu creditorii privaţi, în condiţiile în care în martie trebuie să răscumpere obligaţiuni de 14,5 miliarde de euro.

Merkel a fost distrasă vineri de la agenda anti-criză de demisia preşedintelui Germaniei, Christian Wulff, din cauza unui scandal de corupţie.

Euro şi acţiunile la nivel mondial au evoluat în creştere, investitorii anticipând finalizarea negocierilor din ultimele şapte luni pentru al doilea program de salvare a Greciei.

Parlamentul elen a aprobat în această lună măsurile de austeritate necesare sprijinului din partea UE şi FMI, dar surse apropiate negocierilor au declarat că în lipsa unor noi reduceri ale cheltuielilor datoriile Greciei vor scădea doar la 129% din PIB până în 2020, în loc de ţinta de 120%.

La sfârşitul anului trecut, datoriile elene erau de 160% din PIB.

Autorităţile europene discută totodată despre reducerea dobânzilor aplicate Greciei, de la circa 4% în prezent, pentru limitarea creşterii datoriilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte dintr-o "flotă fantomă", de implicare în deteriorarea unui cablu electric......
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...