Germania se aşteaptă să încheie anul cu un buget echilibrat

Economica.net
03 12. 2012
steag_germania_39664800

Deficitul bugetar total al statului german include deficitele înregistrate de autoritatea federală, landuri, municipalităţi şi fondurile de asigurare socială.

Până în prezent, guvernul intenţiona ca Germania să ajungă în 2014 la un buget echilibrat conform criteriilor de la Maastricht, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe.

Statul federal, landurile şi oraşele au beneficiat în ultimele luni de creşterea veniturilor şi o evoluţie solidă a pieţei muncii, a spus purtătorul de cuvânt.

În plus, Germania a profitat şi de condiţiile avantajoase de pe pieţele financiare, unde se împrumută la dobânzi foarte scăzute. Costurile reduse de împrumut sunt datorate percepţiei investitorilor că Germania este cea mai sigură economie a zonei euro.

Îndatorarea ţării a fost, de asemenea, revizuită în scădere, la 81,5% din PIB pentru acest an, în declin cu 2 puncte procentuale faţă de estimarea anterioară a guvernuilui, din iulie.

În acest an, Germania a trebuit să contribuie de la bugetul federal cu peste 10 miliarde de euro la Mecanismul European de Stabilitate şi să suplimenteze resursele Băncii Europene pentru Investiţii.