Germania se împrumută mai puţin în 2013 datorită majorării veniturilor din taxe

Împrumuturile Germaniei în 2013 au fost mai reduse faţă de estimări deoarece nivelul scăzut al şomajului a alimentat majorarea veniturilor din taxe, se arată în raportul trimestrial publicat vineri de Ministerul de Finanţe de la Berlin, transmite AP.
Economica.net - vin, 20 dec. 2013, 10:36
Germania se împrumută mai puţin în 2013 datorită majorării veniturilor din taxe

Planurile actuale indicau împrumuturi noi de 25,1 miliarde de euro (34,3 miliarde de dolari) în acest an dar Ministerul de Finanţe a anunţat că Executivul nu are nevoie de întreaga sumă, datorită veniturilor ridicate din taxe înregistrate în primele 11 luni din 2013 şi aşteptărilor privind majorarea veniturilor încasate în decembrie.

În noiembrie, veniturile din taxe au urcat cu 3,9%, la 39,48 miliarde de euro, comparativ cu perioada similară din 2012. În primele 11 luni din 2013, veniturile au totalizat 495 miliarde de euro, un avans de 3,3% comparativ cu perioada similară din 2012.

Noul Guvern al cancelarului Angela Merkel s-a angajat să evite majorarea taxelor şi să nu se mai împrumute din 2015.

Analiştii apreciază că angajamentul Executivului privind un salariu minim la nivel naţional şi o suplimentare cu 23 de miliarde de euro a cheltuielilor până în 2017, pentru investiţii în infrastructură, educaţie, cercetare şi dezvoltare, este binevenit, deoarece aceasta va stimula cererea internă şi va oferi stimulente pentru economiile lente ale vecinilor săi europeni.
Germania a înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al doilea al acestui an, arată cifrele preliminare publicate recent de Oficiul Federal de Statistică (Destatis).

Astfel, Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat un avans de 0,7% în perioada aprilie – iunie 2013, graţie în special creşterii consumului gospodăriilor şi a investiţiilor.

De asemenea, contrar aşteptărilor, comerţul extern a contribuit şi el la creşterea economică, Destatis precizând că exporturile au crescut mai rapid decât importurile.

Creşterea de 0,7% înregistrată în trimestrul al doilea vine după un prim trimestru în care economia germană a stagnat, iar în ultimul trimestru al anului trecut a înregistrat o contracţie de 0,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Interdicție de circulație noaptea în Los Angeles, după multe zile de proteste
Interdicție de circulație noaptea în Los Angeles, după multe zile de proteste
Primarul Los Angeles, Karen Bass, a emis marți o interdicție de circulație, în urma mai multor zile de proteste intense împotriva raidurilor și deportărilor de imigranți, care au dus la......
Grupul XP, cu activități și în România, anunță un prag investițional de 250 milioane de dolari în gestionarea zăcămintelor mature de țiței și gaze
Grupul XP, cu activități și în România, anunță un prag investițional de 250 milioane de dolari în gestionarea zăcămintelor ...
Grupul XP, un operator internațional de top în domeniul producției de petrol și gaze naturale înregistrează două decenii ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Circulația pe încă 14,57 km se deschide astăzi, la ora 15:00 – șeful CNAIR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Circulația pe încă 14,57 km se deschide astăzi, la ora 15:00 – șeful CNAIR
Miercuri, 11 iunie, va fi dată integral în trafic secțiunea 5 Curtea de Argeș - Pitești a A1 Sibiu - Pitești, informează ...
Slovacia ar putea bloca următorul pachet de sancțiuni al UE contra Rusiei dacă CE nu oferă soluții la îngrijorările slovace
Slovacia ar putea bloca următorul pachet de sancțiuni al UE contra Rusiei dacă CE nu oferă soluții la îngrijorările ...
Slovacia ar putea bloca următorul pachet de sancțiuni propus de Uniunea Europeană împotriva Rusiei dacă Comisia Europeană ...