Germania: Serviciul de informaţii externe l-a monitorizat pe fostul cancelar social-democrat Willy Brandt (presă)
BND a plantat un informator la sediul Partidului Social-Democrat (SPD) în perioada în care Brandt a fost ministru de externe şi vicecancelar, relevă dezvăluirile, din care au fost publicate vineri extrase, scrie Agerpres.
Willy Brandt a făcut parte între 1966 şi 1969 din guvernul de mare coaliţie condus de cancelarul Kurt Georg Kiesinger (Uniunea Creştin-Democrată, CDU).
Sueddeutsche Zeitung afirmă că îşi bazează dezvăluirile pe documente găsite în arhiva personală confidenţială a lui Reinhard Gehlen, fost şef al BND.
Conform aceleiaşi publicaţii, Gehlen ar fi ordonat, de asemenea, ca Brandt şi alţi membri marcanţi ai SPD să fie monitorizaţi în timp ce s-au întâlnit la Roma, în 1968, cu reprezentanţi ai Partidului Comunist Italian într-o tentativă de a-şi asigura sprijinul acestora ca potenţiali intermediari între Germania Federală, de pe o parte, şi Germania Democrată comunistă şi Uniunea Sovietică, de cealaltă parte.
Willy Brandt a fost cancelar al Republicii Federale Germania între 1969 şi 1974, când a fost forţat să demisioneze după ce colaboratorul său apropiat Guenter Guillaume a fost deconspirat ca agent est-german.