Germania şi-a redus prognoza de creştere pentru 2015

Autorităţile de la Berlin şi-au redus, miercuri, estimările privind ritmul de creştere care va fi înregistrat anul acesta de către cea mai mare economie europeană, pe fondul îngrijorărilor cu privire la efectele scandalului emisiilor poluante de la Volkswagen precum şi a încetinirii marilor economii emergente, transmite AFP.
Economica.net - mie, 14 oct. 2015, 12:02
Germania şi-a redus prognoza de creştere pentru 2015

În noul său raport economic, Guvernul german mizează în 2015 pe o creştere a produsului intern brut (PIB) de 1,7%, faţă de un avans de 1,8% cât preconiza în luna aprilie. În schimb, estimările pentru 2016 au fost lăsate nemodificate la 1,8%. Noile cifre publicate de autorităţile de la Berlin sunt similare cu cele ale principalelor instituţii naţionale şi internaţionale.

‘Economia germană continuă să crească, în pofida perspectivelor mai puţin optimiste pentru economia globală din cauza încetinirii ritmului de creştere în China şi alte pieţe emergente’, a declarat ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel.

În condiţiile în care exportă în fiecare lună produse şi servicii în valoare de peste 100 de miliarde de euro, Germania este prima care va avea de suferit de pe urma încetinirii ritmului de creştere a economiei chineze. Conform noilor estimări, exporturile Germaniei vor creşte cu 5,4% în acest an şi cu 4,2% anul viitor, în timp ce importurile vor creşte cu 5,9% în 2015 şi cu 5,3% în 2016. Aceasta înseamnă că schimburile comerciale externe vor avea o contribuţie mai mică la creşterea economică în acest an iar anul viitor consumul privat va fi singurul pilon de sprijin.

De asemenea, numărul persoanelor fără un loc de muncă ar urma să scadă cu 98.000, chiar dacă în luna septembrie rata şomajului a atins cel mai scăzut nivel de la reunificare, 6,4%. În schimb, anul viitor numărul şomerilor ar urma să crească din cauza fluxului masiv de imigranţi.

‘Cea mai mare provocare pentru Germania este numărul mare de refugiaţi care vor veni în lunile următoare’, a apreciat Sigmar Gabriel, care este şi vicecancelar. Autorităţile germane se aşteaptă ca în acest an să găzduiască între 800.000 şi un milion de refugiaţi iar autorităţile locale se chinuie să facă faţă acestui aflux. Cu toate acestea, Guvernul de la Berlin crede că economia este suficient de solidă pentru a absorbi noii veniţi.

Economia germană a înregistrat în 2014 un avans de 1,6%.

Te-ar mai putea interesa și
Adăugarea CATL pe lista colaboratorilor armatei chineze ar putea să-l pună pe Elon Musk într-o situație delicată
Adăugarea CATL pe lista colaboratorilor armatei chineze ar putea să-l pună pe Elon Musk într-o situație delicată
Adăugarea de către Washington a CATL la o listă de firme despre care se spune că colaborarea cu armata chineză ar putea să-l pună pe fondatorul Tesla, Elon Musk, într-o situație dificilă,......
Suspendarea livrărilor de gaze ruseşti în Transnistria: UE denunţă un „război hibrid” al Rusiei împotriva Republicii Moldova
Suspendarea livrărilor de gaze ruseşti în Transnistria: UE denunţă un „război hibrid” al Rusiei împotriva ...
Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a acuzat marţi seara Rusia că "utilizează gazul ca armă" şi că duce un "război ...
Premier Energy a finalizat un parc fotovoltaic de 10 MW în Republica Moldova
Premier Energy a finalizat un parc fotovoltaic de 10 MW în Republica Moldova
Conducerea Premier Energy PLC informează piața în legătură cu faptul că filiala sa, Navitas, din Republica Moldova ...
Depozitele de gaze ale Europei se golesc cu viteză din cauza frigului. Au ajuns la 70% față de 86% anul trecut
Depozitele de gaze ale Europei se golesc cu viteză din cauza frigului. Au ajuns la 70% față de 86% anul trecut
Europa scoate gaze din rezervele sale cu cea mai mare viteză din ultimii şapte ani, pe măsură ce vremea friguroasă creşte ...