Germania şi-a suspendat cooperarea militară cu Rusia până la sfârşitul lunii aprilie
În plus, Ministerul german al Economiei şi Energiei a subliniat că, în circumstanţele actuale, nicio tranzacţie privind exportul de arme şi material de război către Rusia nu poate fi aprobată.
Guvernul de la Berlin a anunţat zilele trecute suspendarea cooperării între concernul german de arme Rheinmetall AG şi Rusia din cauza evenimentelor din Ucraina. Este vorba de participarea companiei germane la construcţia centrului de pregătire de luptă a forţelor terestre la Mulino, o localitate lângă Nijni Novgorod, unde ar urma să fie instruiţi până la 30.000 de militari anual. Valoarea afacerii cu Rheinmetall era estimată la 120 de milioane de euro.