Germania şi Emiratele Arabe Unite au creat un fond pentru reconstrucţia Siriei

Germania şi Emiratele Arabe Unite (EAU) au creat, luni, un fond menit să ajute la reconstrucţia Siriei în acele regiuni care nu se mai află sub controlul regimului preşedintelui Bashar Al-Assad, transmite EFE.
Economica.net - lun, 02 sept. 2013, 14:40
Germania şi Emiratele Arabe Unite au creat un fond pentru reconstrucţia Siriei

Germania şi EAU au alocat fiecare acestui fond câte zece milioane de euro şi se aşteaptă ca la acesta să contribuie şi ale ţări din aşa-numitul grup al ‘Prietenilor Siriei’, ce reuneşte circa o sută de state şi organizaţii internaţionale. Fondul va fi administrat de Banca pentru Reconstrucţie, care aparţine statului german.

La semnarea acordului de creare a fondului, la Berlin, a asistat şi şeful Coaliţiei Naţionale Siriene, Ahmad al-Jarba, care a avut de asemenea o întâlnire bilaterală cu ministrul german de externe, Guido Westerwelle.

Westerwelle a declarat că ‘doar o soluţie politică poate aduce pe termen lung pacea şi stabilitatea în Siria’. ‘De aceea sprijinim Coaliţia Naţională cu ajutor concret’, a subliniat şeful diplomaţiei germane.

Te-ar mai putea interesa și
Apa Nova intervine în București cu toate echipele și utilajele după ploaia torențială de astăzi
Apa Nova intervine în București cu toate echipele și utilajele după ploaia torențială de astăzi
Cantităţile de precipitaţii de luni după-amiaza din Bucureşti au depăşit 43 l/mp, şi izolat chiar 70 l/mp, iar instantaneu s-au depăşit şi 120 l/mp, fiind înregistrate acumulări......
Donald Trump, ținta criticilor voalate la Summitul ONU al Oceanelor de la Nisa. Președintele american a lipsit de la eveniment și a trimis un consilier în locul său
Donald Trump, ținta criticilor voalate la Summitul ONU al Oceanelor de la Nisa. Președintele american a lipsit de la eveniment ...
Marele absent de la cel de-al treilea Summit ONU al Oceanelor, UNOC3, care a început luni la Nisa (sud-estul Franţei), ...
Circulația pe DN10 între localitățile Ciuta și Unguriu din județul Buzău se desfășoară pe un singur fir din cauza aluviunilor de pe versanți
Circulația pe DN10 între localitățile Ciuta și Unguriu din județul Buzău se desfășoară pe un singur fir din cauza ...
Circulaţia rutieră pe DN 10, între Buzău şi Braşov, în dreptul localităţilor Ciuta şi Unguriu, se desfăşoară ...
XRP crypto și oportunități în presale: Ce îi atrage pe investitori în piața crypto în această săptămână?
XRP crypto și oportunități în presale: Ce îi atrage pe investitori în piața crypto în această săptămână?
Piața crypto trece printr-o perioadă de redresare în rândul criptomonedelor. Capitalizarea totală, la momentul redactării ...