Germania şi Emiratele Arabe Unite au creat un fond pentru reconstrucţia Siriei
Germania şi EAU au alocat fiecare acestui fond câte zece milioane de euro şi se aşteaptă ca la acesta să contribuie şi ale ţări din aşa-numitul grup al ‘Prietenilor Siriei’, ce reuneşte circa o sută de state şi organizaţii internaţionale. Fondul va fi administrat de Banca pentru Reconstrucţie, care aparţine statului german.
La semnarea acordului de creare a fondului, la Berlin, a asistat şi şeful Coaliţiei Naţionale Siriene, Ahmad al-Jarba, care a avut de asemenea o întâlnire bilaterală cu ministrul german de externe, Guido Westerwelle.
Westerwelle a declarat că ‘doar o soluţie politică poate aduce pe termen lung pacea şi stabilitatea în Siria’. ‘De aceea sprijinim Coaliţia Naţională cu ajutor concret’, a subliniat şeful diplomaţiei germane.