Germania şi Franţa vor crea un grup de lucru pentru promovarea integrării europene

Economica.net
27 08. 2012
pact_fiscal_56759400

Declaraţia a fost făcută după discuţii la Berlin cu omologul său francez Pierre Moscovici, urmând ca cei doi să facă propuneri comune.

„Trebuie să facem faţă încetinirii creşterii economiei mondiale, dar şi a Europei. Vrem să luăm decizii comune care să compenseze acest fapt”, a spus Schaeuble.

Acţiunea comună a celor două state semnalează o revenire a relaţiilor dintre Germania şi Franţa, după ce preşedintele francez Francois Hollande a condus o revoltă împotriva doctrinei pro-austeritate a cancelarului german Angela Merkel, la summit-ul UE din iunie.

Decizia are loc după vizita la Berlin de săptămâna trecută a lui Hollande, unde preşedintele francez şi Merkel au decis să susţină guvernul elen în eforturile de aplicare a programului de austeritate.