Germania şi Islanda au cerut la ONU organizarea unei sesiuni speciale a Consiliului Drepturilor Omului pentru analizarea situației din Iran

Germania şi Islanda au solicitat vineri organizarea unei sesiuni speciale a Consiliului Drepturilor Omului (CDO) consacrată "situaţiei drepturilor omului în Iran, care se deteriorează", în contextul manifestaţiilor în favoarea libertăţii femeilor care au loc în această ţară, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 12 nov. 2022, 09:48
Germania şi Islanda au cerut la ONU organizarea unei sesiuni speciale a Consiliului Drepturilor Omului pentru analizarea situației din Iran

Solicitarea organizării acestei sesiuni speciale este susţinută de 44 de ţări membre ale ONU, se arată în scrisoarea comună a reprezentanţilor permanenţi ai Germaniei şi Islandei la sediul ONU din Geneva.

Pentru a organiza o sesiune extraordinară a CDO este nevoie de acordul unei treimi din totalul celor 47 de membri.

Organizarea sesiunii în săptămâna care începe pe 21 noiembrie şi, dacă este posibil, pe 24 noiembrie, aşa cum au solicitat statele iniţiatoare ale demersului, urmează să fie confirmată luni.

Mişcarea de protest a izbucnit în Iran pe 16 septembrie, după moartea tinerei Mahsa Amini, o tânără kurdă iraniană în vârstă de 22 de ani, la trei zile după ce a fost arestată la Teheran de poliţia moravurilor care a acuzat-o că a încălcat codul vestimentar strict care impune femeilor să poarte vălul în public.

Treptat, protestele pentru libertatea femeilor s-au transformat într-o mişcare îndreptată împotriva regimului religios, confruntat cu o revoltă nemaiîntâlnită de la Revoluţia Islamică din 1979.

Potrivit ONG-ului Iran Human Rights cu sediul în Oslo, reprimarea protestelor a provocat până în prezent moartea a cel puţin 304 de persoane.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Petrolul Brent s-a scumpit vineri cu 3,9% și a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni
Petrolul Brent s-a scumpit vineri cu 3,9% și a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni
Preţul petrolului Brent, cu livrare în martie, a crescut vineri, la mijlocul zilei, cu 3,9% la bursa futures din Londra, până la 79,92 de dolari, ajungând astfel la cel mai ridicat nivel din......
Norvegia vrea să restabilească obligația de construire de adăpturi antiaeriene în clădirile noi
Norvegia vrea să restabilească obligația de construire de adăpturi antiaeriene în clădirile noi
Invocând riscuri de război, Norvegia a anunţat vineri că vrea să restabilească obligaţia construirii de adăposturi ...
Camera Reprezentanților a SUA a votat în favoare unei legi prin care sunt impuse sancțiuni împotriva CPI, după emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Camera Reprezentanților a SUA a votat în favoare unei legi prin care sunt impuse sancțiuni împotriva CPI, după emiterea ...
Camera Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite a votat joi pentru sancţionarea Curţii Penale Internaţionale (CPI) ...
Animawings concurează TAROM cu prețuri de la 55 de euro pentru un bilet dus-întors pe ruta Cluj-Napoca-București
Animawings concurează TAROM cu prețuri de la 55 de euro pentru un bilet dus-întors pe ruta Cluj-Napoca-București
Compania aeriană Animawings, deținută de Christian Tour, începe pe 15 ianuarie operarea primului zbor de la Cluj-Napoca ...