Germania şi Marea Britanie au semnat un acord de extindere a cooperării militare
Ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, şi omologul său britanic, Gavin Williamson, au semnat documentul cu prilejul unei vizite la baza militară de la Augustdorf, în nord-vestul Germaniei.
Acordul prevede intensificarea cooperării împotriva ameninţărilor teroriste, în misiunile de antrenament în afara Europei şi în sectorul armamentelor, în care ar trebui evitate duplicările.
‘Vom întări şi mai mult pilonul european al NATO, vom contribui la securitatea europeană şi vom creşte rezilienţa Europei la ameninţările de securitate’, se arată în document, care nu menţionează Brexit-ul.
‘Suntem hotărâţi să aprofundăm şi să întărim relaţia noastră pentru a ne atinge obiectivele de apărare şi securitate comune’, se spune în textul acordului.
Forţele navale, terestre şi aeriene ale celor două state vor coopera strâns şi se va colabora, de asemenea, în achiziţia de echipamente militare.
Premierul britanic Theresa May a promis să menţină angajamentul Marii Britanii faţă de apărarea Europei după Brexit, acesta fiind şi unul din atuurile puternice pe care mizează Londra în negocierile cu Uniunea Europeană.
În prezent, Marea Britanie are cel mai mare buget de apărare din UE şi dispune de unele dintre cele mai eficiente şi mai bine finanţate servicii diplomatice şi de informaţii.