Germania și Norvegia au început construirea unui nou model de submarin militar

Berlinul şi Oslo au inaugurat marţi producţia unei serii de noi submarine, construite la Kiel în nordul Germaniei de către conglomeratul industrial german ThyssenKrupp Marine Systems şi destinate să întărească protecţia flancului nordic al NATO, relatează France Presse, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 12 sept. 2023, 20:07
Germania și Norvegia au început construirea unui nou model de submarin militar

„Securitatea maritimă capătă importanţă în lume şi în special în Europa”, a declarat şeful ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS), Oliver Burkhard (foto), cu referire la ameninţările generate pe continent de invazia rusă în Ucraina.

Programul pentru aceste submarine de tip 212CD reprezintă „o primă etapă importantă în stabilirea celor mai moderne norme ale NATO în domeniul submarinelor”, a asigurat el cu ocazia inaugurării producţiei în oraşul-port german.

Cele două ţări au anunţat în iulie 2021 o comandă pentru şase submarine de acest tip, patru pentru marina norvegiană şi două pentru cea germană, ca parte a unui contract în valoare de aproximativ 5,5 miliarde de euro, cel mai important înregistrat vreodată de TKMS.

Norvegia urmează să-şi primească exemplarele din 2029, Germania în 2032 şi 2034. Modelul 212CD (CD pentru „Common Design”) va măsura aproximativ 73 de metri în lungime şi 10 metri în diametru.

Cooperarea dintre cele două ţări vizează întreţinerea, pregătirea echipajului şi armamentului, sistemul de luptă al navelor urmând a fi dezvoltat în comun, a amintit ministrul german al apărării Boris Pistorius în cadrul ceremoniei.

„Am dezvoltat submarinul împreună, îl construim împreună şi îl vom opera împreună”, a spus el. Şi „rămânem deschişi pentru integrarea altor parteneri în proiect”, a adăugat ministrul.

TKMS se prezintă ca principal constructor mondial de submarine convenţionale. Potrivit informaţiilor apărute în ziarul de afaceri Handelsblatt, compania-mamă ThyssenKrupp intenţionează să cedeze pachetul majoritar al societăţii unui investitor financiar, o parte minoritară către stat şi să păstreze ea însăşi o participaţie.

Aceasta ar fi o soluţie temporară înainte de listarea la bursă, consideră ziarul, precizând că participarea statului trebuie să permită garantarea acoperirii contractelor în curs.

Sursa foto: Thyssenkrupp-marinesystems.com

Te-ar mai putea interesa și
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând semnificativ lista oficialilor UE şi ai statelor membre care au......
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...