Germania suspendă contracte militare cu Rusia, în valoare de 7,2 milioane de dolari
În martie 2014, autorităţile germane au suspendat autorizarea oricărei tranzacţii legate de exportul de arme către Rusia. Potrivit cotidianului, guvernul federal este în prezent pe cale de a decide soarta cererilor care au primit mai înainte aprobarea autorităţilor, lăsând să se înţeleagă că livrările prevăzute de aceste contracte sunt ”indezirabile”.
Suma totală a contractelor suspendate se ridică la 7,2 milioane de dolari, precizează publicaţia.
Anterior, Berlinul a suspendat cooperarea între conglomeratul industrial Rheinmetall AG şi Rusia. Rheinmetall AG, unul dintre cei mai mari producători de armamente şi materiale de război din Europa, construieşte, pe baza unui contract cu Ministerul rus al Apărării, un centru de pregătire militară în apropiere de Nijni Novgorod /pe Volga/. Lucrările urmau să se încheie până la sfârşitul acestui an.
Centrul este conceput pentru a oferi pregătire unui număr de 30.000 de soldaţi pe an. Valoarea contractului se ridică la circa 100 milioane de euro.
RIA aminteşte că, după anexarea Crimeii şi a oraşului Sevastopol de către Rusia pe 18 martie, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană au instituit sancţiuni împotriva unor politicieni ruşi şi a băncii Rossia. Ţările din G-7 /SUA, Canada, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa şi Italia/ au ameninţat, de asemenea, cu adoptarea de sancţiuni împotriva mai multor sectoare ale economiei ruse în caz de escaladare a problemelor legate de Ucraina.