Germania: Trei din patru imigranţi vor să rămână în această ţară

Aproape trei din patru imigranţi care au ajuns în Germania în ultimele două decenii doresc să rămână în această ţară, deşi procentul scade la 56% în rândul persoanelor provenite din ţările Europei de Est, transmite EFE.
Economica.net - sâm, 18 oct. 2014, 17:59
Germania: Trei din patru imigranţi vor să rămână în această ţară

Aceasta este una dintre concluziile studiului privind integrarea imigranţilor, prezentat vineri de Agenţia federală pentru locuri de muncă şi de Institutul de Cercetare Economică DIW, realizat pe baza unui sondaj de opinie la care au participat 5.000 de persoane, scrie Agerpres.

Potrivit sondajului, 52% dintre imigranţi s-au simţit la un moment dat discriminaţi, îndeosebi în ceea ce priveşte găsirea unui loc de muncă sau în contactele pe care le-au avut cu administraţia, însă procentul scade la 43% atunci când vine vorba despre cetăţeni care provin din ţări care făceau parte din Uniunea Europeană dinainte de 2004.

Una dintre principalele concluzii ale studiului este că educaţia şi un nivel bun de cunoaştere a limbii germane sunt esenţiale pentru o integrare de succes în societate şi pe piaţa muncii. A vorbi bine sau foarte bine limba germană creşte cu până la 22% salariul net lunar al imigrantului.

‘Pentru a integra o persoană pe piaţa muncii este nevoie de timp, eforturi şi resurse, însă este o investiţie care merită făcută’, a declarat într-o conferinţă de presă secretarul de stat pentru muncă, Thorben Albrecht, care s-a angajat să accelereze recunoaşterea diplomelor universitare.

Potrivit studiului, criza economică a făcut ca profilul imigrantului să varieze în ultimii cinci ani. Ca regulă, în 40% din cazuri, imigranţii ajung în Germania după ce au trecut deja printr-o ţară terţă. Este cazul mai ales al imigranţilor proveniţi din Spania, Italia, Irlanda şi Marea Britanie.

Te-ar mai putea interesa și
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 de miliarde de lei
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe majoritatea indicilor, iar rulajul a depăşit 1,37 de miliarde de lei (276,36 de milioane de euro) pe fondul tranzacţiilor cu......
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a acuzat luni pe predecesorul său Joe Biden şi pe preşedintele ucrainean Volodimir ...
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei Ulf Kristersson
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei ...
Ţările membre ale NATO discută despre stabilirea unei ţinte privind cheltuielile pentru apărarea civilă şi sprijinul ...
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta nu va fi de acord cu nicio parte a misiunii Uniunii Europene de pregătire militară ce va avea loc în interiorul ...