Germania: Unul dintre cele mai mari carnavaluri, anulat din cauza unei ameninţări teroriste
Defilarea, care era prevăzută să înceapă la ora 11.20 GMT, a fost anulată în urma unor informaţii secrete furnizate ‘de surse demne de încredere din cadrul securităţii”, se arată într-un comunicat al poliţiei.
„Poliţia le-a cerut tuturor vizitatorilor să nu se deplaseze pe traseul unde era prevăzută parada sau să nu se ducă deloc la Braunschweig”, se arată în comunicat.
Într-o declaraţie pentru postul de televiziune german NDR, unul dintre şefii poliţiei, Michael Pientka, a indicat că nu există nicio legătură între decizia de anulare a carnavalului şi atacurile teroriste care au avut loc sâmbătă la Copenhaga şi care s-au soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, la o lună de la atentatele islamiste sângeroase de la Paris care au făcut 17 morţi.
Potrivit organizatorilor, festivităţile de la Braunschweig, care au loc în fiecare an, reprezintă cea mai importantă defilare din nordul Germaniei în timpul tradiţionalului sezon al carnavalurilor din luna februarie, eveniment la care erau aşteptaţi 250.000 de vizitatori. Decizia de anulare a evenimentului a fost luată de primarul oraşului, Ulrich Markurth, şi de organizatori.