Germania va acorda Tesla subvenţii în valoare de cel puţin un miliard de euro

Economica.net
02 02. 2021
tesla_model_s__657678_87284700

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a aprobat un plan care include acordarea de ajutoare de stat către Tesla, BMW şi alţi producători auto pentru a sprijini producţia de baterii destinate vehiculelor electrice şi a ajuta blocul comunitar să îşi reducă importurile din China, care în prezent este lider mondial în domeniul bateriilor. Aprobarea de către Bruxelles a proiectului European Battery Innovation, în valoare de 2,9 miliarde de euro, vine după lansarea în anul 2017 a European Battery Alliance, un alt proiect destinat să ajute industria auto să facă tranziţia de la combustibili fosili.

Potrivit unei surse din interiorul Guvernului german, citată de publicaţia Business Insider, Tesla ar urma să primească subvenţii în valoare de peste un miliard de euro din partea Guvernului federal şi a landului Brandenburg, unde urmează să fie construită viitoarea uzină de baterii a Tesla.

În schimb, un purtător de cuvânt al Ministerului german al Economiei a precizat că deocamdată nu este clar la cât se va ridica sprijinul federal de care va beneficia Tesla.

Oficial, Ministerul german al Economiei a anunţat săptămâna trecută că, iniţial, Berlinul va pune la dispoziţie un miliard de euro pentru European Battery Alliance şi intenţionează să sprijine cel de-al doilea proiect, European Battery Innovation, cu alte 1,6 miliarde de euro.

Guvernul federal german ar urma să suporte cea mai mare parte a subvenţiilor oferite Tesla în timp ce landul Brandenburg ar urma să contribuie cu mai puţin de 10% din suma totală. Decizia finală cu privire la subvenţiile care vor fi acordate Tesla ar putea fi anunţată peste câteva săptămâni, susţine Reuters.