Germania va extinde dubla cetăţenie pentru copiii străinilor

Conservatorii cancelarului Angela Merkel (CDU/CSU) şi partenerii lor de coaliţie, social-democraţii (SPD), au convenit joi să extindă posibilitatea dublei cetăţenii pentru copiii străinilor din Germania, informează vineri AFP.
Economica.net - vin, 28 mart. 2014, 07:11
Germania va extinde dubla cetăţenie pentru copiii străinilor

Potrivit acordului, copiii străinilor din afara Uniunii Europene, dar născuţi în Germania, pot obţine cetăţenia germană, în plus faţă de cea a părinţilor, dacă au trăit opt ani în Germania, dacă au mers la şcoală timp de şase ani în ţară sau dacă pot face dovada unei calificări profesionale sau a unei diplome universitare obţinute în Germania.

Acordul a fost anunţat joi de ministrul social-democrat (SPD) al justiţiei, Heiko Maas, şi de ministrul conservator (CDU) de interne, Thomas de Maiziere. Această prevedere a fost una dintre condiţiile SPD pentru a accepta să intre într-un guvern de coaliţie cu conservatorii.

‘Am găsit o soluţie bună pentru dubla cetăţenie’, a declarat Heiko Maas, într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului de Justiţie. ‘Tinerii a căror viaţă s-a scris în Germania nu vor mai fi obligaţi mult timp să se rupă de rădăcinile lor’, a adăugat el.

De această măsură vor beneficia în primul rând copiii imigranţilor turci, cea mai mare dintre comunităţile de străini din Germania, care numără aproximativ trei milioane de persoane, în cea mai mare parte născute în Germania. Cetăţenii Uniunii Europene şi ai Elveţiei pot deja primi dublă cetăţenie după opt ani petrecuţi în Germania.

Te-ar mai putea interesa și
Viitorul șef al Departamentului Enegiei al SUA, Chris Wright, anunță că prioritatea sa este extinderea producției interne, inclusiv de gaze și energie nucleară
Viitorul șef al Departamentului Enegiei al SUA, Chris Wright, anunță că prioritatea sa este extinderea producției interne, ...
Chris Wright, nominalizat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, pentru a conduce Departamentul Energiei, a declarat miercuri în Senat, cu ocazia audierii sale de confirmare, că prima sa......
Prim-ministrul Danemarcei Mette Frederiksen a discutat cu Trump despre Groenlanda și i-a tranmis că locuitorii insulei vor decide asupra independenței
Prim-ministrul Danemarcei Mette Frederiksen a discutat cu Trump despre Groenlanda și i-a tranmis că locuitorii insulei ...
Şefa guvernului danez, Mette Frederiksen (foto), a anunţat miercuri că a avut o convorbire telefonică cu preşedintele ...
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Preţurile de consum în Rusia au crescut cu 9,52% în ritm anual în luna decembrie 2024, după un avans de 7,4% în ritm ...
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe în procesele democratice. Cazul României a fost adus și el în discuție
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe ...
Aproximativ 50 de europarlamentari i-au cerut într-o scrisoare şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas (foto), ca UE să ...