Germania va livra arme kurzilor, dar nu şi Ucrainei
”N-a existat şi nu există să se livreze automat arme indiferent unde în viitor”, a afirmat dna Von der Leyen (conservatoare) în paginile revistei Bild am Sonntag.
”Faptul că noi discutăm (despre aceasta) într-o manieră mai deschisă, incluzând toate partidele, nu înseamnă o militarizare a politicii germane”, a adăugat ea, respingând ”categoric” o astfel de interpretare.
Linia germană rămâne prioritatea acordată găsirii de soluţii diplomatice şi ajutorului economic în ţările aflate în dificultate, a afirmat ministrul, precizând că ”mijloacele militare nu sunt decât soluţia de urgenţă când nimic altceva nu merge”.
”Conflictul din Ucraina arată în ce punct guvernul german mizează pe diplomaţie”, a explicat dna Von der Leyen, reiterând determinarea Berlinului de a nu se angaja într-un conflict armat cu Rusia.
Germania a decis la jumătatea lunii august să le livreze arme kurzilor din Irak, victime ale barbariei jihadiştilor Statului Islamic. Berlinul se încadra astfel în rândul multora dintre partenerii săi europeni, în pofida opoziţiei ferme a opiniei publice germane faţă de o intervenţie de acest fel şi rupând cu tradiţia privind politica ţării de reţinere privind conflictele mondiale.
Camera inferioară a Parlamentul federal german – Bundestag – urmează să aibă luni o dezbatere în cadrul unei sesiuni extraordinare privind livrările de arme către kurzi